Australia și Coreea de Sud extind și înăspresc restricțiile deja foarte dure și criticate local. Sydney, în carantină până la final de septembrie

Australia și Coreea de Sud extind și înăspresc restricțiile deja foarte dure și criticate local. Sydney, în carantină până la final de septembrie
scris 20 aug 2021

Două milioane de australieni vor fi în carantină încă două săptămâni, au anunțat vineri autoritățile, în timp ce Coreea de Sud prelungește și înăsprește restricțiile în vigoare.

Până la finalul lunii septembrie, Sydney se va afla în carantină, iar autoritățile au impus o restricție de mobilitate pentru 2 milioane de locuitori din cele mai afectate suburbii ale orașului.

Urmărește-ne și pe Google News

Locuitorilor orașului le-a fost cerut să rămână în locuințe de la finalul lunii iunie. Chiar și așa, numărul contaminărilor cu SARS-CoV-2 s-a dublat în ultima săptămână, cu 642 de noi cazuri anunțate vineri, după ce cu o zi înainte fuseseră raportate 681.

„Prezint scuze față de marea majoritate a oamenilor din acele comunități care acționează corect, dar pentru sănătatea și siguranța noastră trebuie să luăm aceste decizii dificile”, a spus prim-ministrul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, potrivit BBC.

Protecția oferită împotriva Covid-19 de vaccinul Pfizer scade mai repede decât a serului AstraZeneca - studiu CITEȘTE ȘI Protecția oferită împotriva Covid-19 de vaccinul Pfizer scade mai repede decât a serului AstraZeneca - studiu

Ea a adăugat că restricția de circulație pe timpul nopții, impusă între orele 21:00 și 05:00, are ca obiectiv reducerea deplasărilor tinerilor, pentru că poliția a anunțat că noaptea au fost consemnate mai multe cazuri de încălcare a regulilor.

Cei în dezacord cu măsurile spun că există puține dovezi medicale că restricțiile de circulație sunt eficiente în controlarea răspândirii coronavirusului, viziune exprimată și de Berejiklian luna trecută.

Decidenții locali au criticat de asemenea autoritățile pentru aplicarea unor măsuri dure în suburbiile sărace din vestul și sud-vestul orașului.

Cele mai stricte măsuri vizează locuitorii din 12 zone, care sunt și comunitățile cele mai diverse din punct de vedere etnic. Oamenii din aceste zone vor avea voie să facă exerciții fizice în aer liber timp de doar o oră în fiecare zi.

Australia a înregistrat joi ziua cu cele mai multe cazuri de Covid-19 confirmate de la începutul pandemiei, 754.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, actualizată. Schimbări pentru mai multe destinații turistice CITEȘTE ȘI Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, actualizată. Schimbări pentru mai multe destinații turistice

În prezent, mai mult de jumătate dintre cei 25 de milioane de locuitori ai țării trăiesc în carantină, după apariția unor focare în Melbourne și Canberra.

Situația din Sydney este însă cea mai îngrijorătoare. Întreg statul NSW se află în carantină, dar Berejiklian a spus că restricțiile în afara orașului vor fi relaxate pe 28 august.

Până în prezent, Australia a înregistrat 971 de decese asociate Covid-19. Mai mult de un sfert dintre australieni sunt acum complet vaccinați.

De cealaltă parte, Coreea de Sud a extins restricțiile cu două săptămâni, în efortul de a stopa înmulțirea cazurilor, însă cei vaccinați vor beneficia de anumite libertăți, a anunțat vineri prim-ministrul Kim Boo-kyum.

După șase săptămâni de la intrarea în vigoare a limitărilor stricte în zona capitalei Seul, valul al patrulea de infecții dă puține semne de atenuare. Coreea de sud a raportat 2.052 de noi cazuri pentru ultimele 24 de ore, potrivit The Guardian.

Între altele, nu sunt permise adunările mai mari de două persoane după ora 18:00, iar mai nou autoritățile cer localurilor din zona metropolitană să se închidă cu o oră mai devreme, la 21:00, până pe 5 septembrie

Din totalul de 52 de milioane de locuitori, 48,3% au primit cel puțin o doză de vaccin, iar 21,6% sunt complet vaccinați. Autoritățile sud-coreene au ca obiectiv imunizarea a 70% din populație până în luna octombrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
australia
coreea de sud
restrictii
carantina
pandemie