Amenzile din România pentru falsificarea medicamentelor, printre cele mai mici din UE

Amenzile din România pentru falsificarea medicamentelor, printre cele mai mici din UE
scris 29 ian 2018

Lituania și România impun cele mai mici amenzi pentru contrafacerea medicamentelor la nivelul Uniunii Europene, relevă un raport al Comisiei Europene privind sancțiunile dispuse de fiecare țară în cazul medicamentelor falsificate.

Falsificarea medicamentelor, în ceea ce privește identitatea, istoricul sau sursa acestora este pedepsită în România cu o amendă maximă de 6.500 euro, a doua cea mai mică valoare după Lituania, unde amenda maximă este de 4.300 euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele mai mari amenzi (valori maxime) sunt înregistrate în Marea Britanie, Spania și Republica Cehă, acestea variind de la 775.000 euro în cazul Cehiei la 1 milion de euro în Spania și o sumă “nelimitată” în Marea Britanie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Autoritățile americane susțin că PMI nu a prezentat dovezi concludente că dispozitivele IQOS sunt mai puțin riscante decât țigaretele tradiționale. Acțiunile PMI și Altria s-au depreciat CITEȘTE ȘI Autoritățile americane susțin că PMI nu a prezentat dovezi concludente că dispozitivele IQOS sunt mai puțin riscante decât țigaretele tradiționale. Acțiunile PMI și Altria s-au depreciat

Potrivit raportului, toate statele UE aplică amenzi civile sau penale în legătură cu falsificarea medicamentelor. Opt state, printre care Franța și Marea Britanie, aplică doar amenzi penale, în timp ce șapte state, inclusiv România, impun doar amenzi civile. Celelalte 13 state aplică ambele sancțiuni.

Toți membrii UE aplică însă pedeapsa cu închisoarea în cazuri considerate grave legate de falsificarea medicamentelor. În România și alte trei state sunt pedepsite cu închisoarea falsificările considerate nocive la modul general, precum medicamente contrafăcute ce conțin ingrediente active insuficiente, sau substanțe dăunătoare.

Letonia pedepsește cu închisoarea părțile implicate în falsificări care au dus la rănirea sau decesul uneia sau mai multor persoane, în timp ce în 21 de state membre, printre care Germania, Italia și Ungaria, falsificarea medicamentelor poate fi sancționată cu închisoarea indiferent de gravitatea cazului.

Sanofi, lider pe piața din România, cumpără rivalul american Bioreactiv, specializat în tratamentul hemofiliei, pentru 11,6 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Sanofi, lider pe piața din România, cumpără rivalul american Bioreactiv, specializat în tratamentul hemofiliei, pentru 11,6 miliarde dolari

Pedepsele cu închisoarea variază între 1 an (Suedia, Finlanda și Grecia) și 15 ani (Austria, Slovenia și Slovacia). În România, pedeapsa maximă este de 5 ani, la fel ca în Polonia, Bulgaria, Cipru și Luxemburg.

“Falsificarea medicamentelor reprezintă o amenințare gravă la adresa sănătăți publice. Medicamentele falsificate pot intra și intră în circuitul legal de distribuție, după cum am văzut în 2014, după ce s-au descoperit flacoane falsificate cu Herceptin (medicament împotriva cancerului) în mai multe piețe din UE” arată Comisia Europeană.

Mai multe flacoane conținând Herceptin au fost furate în Italia în 2014, inclusiv din spitale, după care au fost falsificate și reintroduse în lanțul de aprovizionare din câteva țări, sub acreditări false. O firmă din Arad, condusă de un cetățean italian, a fost indicată în presă la acel moment drept locul unde erau falsificate documentele pentru medicamentul Herceptin.

viewscnt
Afla mai multe despre
falsificare medicamente
amenzi
pedepse
inchisoare
herceptin