Atlantic - See LNG Trade este un joint-venture între giganții eleni AKTOR, din sectorul construcțiilor și infrastructurii, și DEPA – furnizorul și traderul de gaze naturale controlat de statul grec. Compania mixtă a semnat în noiembrie anul trecut un acord de vânzare-cumpărare de LNG pe 20 de ani cu producătorul american de profil Venture Global, care stipulează livrări de minimum 500.000 de tone metrice pe an, cu posibilitate de majorare.
Mai multe companii românești sunt interesate de principiu să cumpere gaze americane revândute de Atlantic - See LNG Trade.
″Am privilegiul de a fi singurul non-politician care vorbește în acest panel. Asta pentru că, uneori, în cazul chestiunilor celor mai importante, trebuie să răspundem la întrebări dificile pe care politicienii, din motive de înțeles, ar prefera să le evite. În momentul de față, în opinia mea, energia este cel mai important lucru pentru viitorul Uniunii Europene și al capacității sale de finanțare. Mă tem că, pentru prima dată după mulți ani, deși sunt grec și aparțin unei țări care a supraviețuit trecând prin vremuri foarte dificile, sunt înspăimântat de ceea ce va fi iarna viitoare în Europa″, a declarat Alexandros Exarchou.
Potrivit lui, problema este incapacitatea Uniunii Europene de a acționa preventiv și faptul că este tot timpul surprinsă de evenimente.
″Am obosit să-i tot văd pe europeni nefăcând altceva decât să reacționeze la evenimente despre care ei cred că n-ar fi trebuit să se întâmple. Dar aceste lucruri chiar s-au întâmplat. Războiul din Ucraina s-a întâmplat. Războiul din Iran se întâmplă chiar acum. Și, în loc să stăm să dezbatem dacă războaiele astea sunt sau nu legale, să ne ar trebui să ne asumăm faptul că ele există și au un impact enorm în viețile noastre. Iarna viitoare ne vom confrunta în Europa cu prețuri fără precedent la gaze naturale″, a punctat șeful Atlantic - See LNG Trade.
El a dat ca exemplu faptul că, în SUA, în prezent, la Henry Hub, prețul este de 5 euro/MWh, în vreme ce în Olanda, pe hub-ul TTF, cotația este de 65 euro/MWh.
″Aș fi fericit ca, la finalul toamnei, prețul TTF să fie mai mic de 85 euro/MWh. Și am o întrebare pentru liderii UE: au fost serioși când au legiferat interzicerea totală a gazelor rusești? Pentru că eu și alți oameni de afaceri luăm decizii de investiție serioase pe baza acestei legislații.
Iar dacă interdicția este serioasă, întrebarea mea este: au fost asigurate volume suficiente de gaze din SUA, acum, în clipa în care vorbim, pentru ca Europa să poată trece peste iarnă la prețuri accesibile? Pentru că eu nu văd asta. Văd exact contrariul. Văd state membre care ezită să se angajeze să achiziționeze LNG american. Văd state membre – unele, nu toate – care se opun nu doar progresului Coridorului Vertical, ci și angajamentelor pe termen lung de achiziție de LNG din SUA.
Și atunci vin și întreb: Pe bune? Chiar și după tot ce s-a întâmplat în Qatar, ca urmare a războiului? Și chiar și dacă rușilor li s-ar permite să furnizeze în continuare, vor fi ei în stare să facă asta, dat fiind nivelul cererii din China?″, a conchis Alexandros Exarchou.
După cum a relatat Profit.ro, Statele Unite fac de mai demult presiuni pentru ca Europa să ieftinească tranzitul din Grecia în Ucraina, via Bulgaria, România și Republica Moldova, al gazelor naturale lichefiate (LNG) produse în SUA, transportate pe mare până la terminalele elene Revithoussa și Alexandroupoli și regazeificate acolo.
Prima ediție a Economist Romania Government Roundtable 2026 a debutat luni, 30 martie, la București, cu un program ambițios care reunește lideri politici, instituționali și de business din România, Europa și Statele Unite, pentru a discuta cele mai importante teme pentru stabilitatea, securitatea și dezvoltarea regiunii Europei de Sud-Est, în actualul context geopolitic la nivel internațional.
Evenimentul a fost inaugurat la Ateneul Român, de președintele României, Nicușor Dan, urmat de un mesaj video transmis de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Sesiunea de deschidere va fi completată de discursuri susținute de Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, și Enrico Letta, fost prim-ministru al Italiei și raportor european privind viitorul pieței unice, precum și de o discuție între Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României și Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Greciei.
Atât sesiunea inaugurală, cât și întregul eveniment care se va derula până pe 1 aprilie 2026 pot fi urmărite online gratuit atât pe canalele organizatorului: website-ul global al Economist Impact: https://events.economist.com/ și canalul de youtube: https://www.youtube.com/@EconomistImpactSEE, cât și pe site-ul Hotnews.ro, partener media. Prima News va avea, de asemenea, transmisiuni TV de la eveniment.
Economist Romania Government Roundtable își propune să creeze o platformă de dialog la care lideri politici și instituționali și lideri din mediul de afaceri, pe teme care reflectă provocările și oportunitățile care definesc viitorul regiunii și al Europei: securitatea și stabilitatea frontierei estice, transformările geopolitice, arhitectura europeană de apărare, securitatea energetică, tranziția verde, inteligența artificială, investițiile, infrastructura și piața muncii.
Printre participanții de rang înalt se numără: Ilie Bolojan, prim-ministrul României; Alexandru Munteanu, prim-ministru al Republicii Moldova; Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene; Ahmet Davutoğlu, fost prim-ministru al Turciei; Tarja Jaakkola, secretar general adjunct NATO; Apostolos Tzitzikostas, comisar european pentru transport și turism; Oana Gheorghiu, vicepremier; Alexandru Nazare, ministrul finanțelor; Radu Miruță, ministrul apărării; Bogdan-Gruia Ivan, ministrul energiei; Stavros Papastavrou, ministrul energiei al Greciei; Teodora Georgieva-Mileva, ministru adjunct al energiei din Bulgaria; Florin Manole, ministrul muncii; Irineu Darău, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului; Dragoș Pîslaru, ministrul investițiilor și proiectelor europene; Alexandru-Florin Rogobete, ministrul sănătății; Eirini Agapidaki, ministru adjunct al sănătății din Grecia; Geoffrey Pyatt, fost adjunct al secretarului de stat al SUA pentru resurse energetice și fost ambasador al SUA în Ucraina și Grecia; Darryl Nirenberg, ambasadorul Statelor Unite în România; Kimberly Guilfoyle, ambasadorul Statelor Unite în Grecia; Matthew Bryza, fost adjunct al secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice; Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Agenda conferinței poate fi consultată la acest link.
Numeroși lideri ai mediului de afaceri au confirmat participarea, precum: Ömer Tetik, CEO, Banca Transilvania; Iwona Sikora, senior vice-president și general manager EMEA, Iron Mountain; Robert Hanea, fondator, președinte și CEO Therme Group; Alessio Menegazzo, chief executive și country manager, PPC Group România; Volker Raffel, chief executive, E.ON România; Ionuț Stanimir, chief brand officer, Banca Comercială Română (BCR); Dan Stratan, CEO RCI Holding; Alexandros Exarchou, președinte & CEO, AKTOR Group of Companies; Cristian Erbașu, chief executive Construcții Erbasu, president Federation of Employers of Construction Companies; Konstantinos Zygouras, group chief executive, SUNEL Group; Mehmet Burak Vardan, președinte al Boardului, CCN Holding; Ondrej Safar, country manager, Evryo; Nicholas Richard, CEO, ENGIE Romania și președinte al CCIFER; Fady Chreih, CEO, Regina Maria; Corneliu Bodea, CEO, ADREM; Răzvan Iorgu, managing director, CBRE; Radu Vasile, CEO, Eximprod Engineering; Manolis Sigalas, president Europe, Hill International; Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank; Marcel Cobuz, CEO, TITAN Group; Bogdan Badea, CEO, SPEEH Hidroelectrica; Cosmin Ghiță, CEO, SN Nuclearelectrica; Răzvan Popescu, CEO, SNGN Romgaz; Alexandru Chiriță, CEO, Electrica; Ted Cominos Jr, partner, Eversheds Sutherland; Andrei Bratu, corporate executive vice president, UniCredit Bank; Fady Chreih, CEO, Regina Maria, Mehmet Ali Bayar, membru în board, CCN Holding, Georgiana Miron, membru al comitetului executiv, Groupama; Mihai Bobaru, country sales manager pentru România și Moldova, JA Solar; Răzvan Pârvulescu, business development director, natural gas division, Hagag Energy; Radu Pițurlea, chairman & chief executive, Concelex; Ziya Aliyev, vice president banking, Black Sea Trade and Development Bank; Thanos Vlachopoulos, general manager, head of large corporate & wholesale products, Corporate & Investment Banking, Piraeus Bank.


















