Noua descoperire de gaze naturale ar putea slăbi și mai mult controlul energetic al Rusiei asupra Europei.
Sursele Reuters nu au indicat cantitatea de gaze recuperabilă din descoperire, dar una dintre ele a spus că este “unul dintre cele mai promițătoare zăcăminte de gaze din regiunea Mării Negre”, unde România și Turcia își dezvoltă deja propriile zăcăminte.
Discuțiile se află în stadii incipiente, iar dezvoltarea zăcământului nu va începe înainte de sfârșitul războiului, au precizat persoanele menționate.
România și Ucraina au semnat foarte recent un acord-cadru de cooperare energetică care prevede, printre altele, ″explorarea posibilității de a utiliza instalațiile subterane de stocare a gazelor din Ucraina pentru stocarea gazelor provenite prin Coridorul Vertical de Gaze, precum și a gazelor din producția viitoare din Marea Neagră, în cadrul proiectului Neptun Deep, care va acoperi atât nevoile de gaze ale Ucrainei, cât și va asigura depozitarea în siguranță a acestora″.
Încă de dinainte de invazia Rusiei, în februarie 2021, Naftogaz a transmis presei ucrainene că a semnat un memorandum de înțelegere cu OMV Petrom pentru proiecte comune de explorare de zăcăminte de țiței și gaze din zona ucraineană a Mării Negre.
"OMV Petrom deține know-how și tehnologie în domeniul forajului offshore și o experiență dovedită de dezvoltare onshore de succes și eficientă în Carpații românești, o regiune care are o istorie geologică comună cu regiunea Carpatică a Ucrainei. Sper să implementăm măsuri de stabilire a unei cooperări în viitorul apropiat", a declarat CEO-ul Naftogaz de atunci, Otto Waterlander.
Grupul ucrainean a menționat acum mai bine de 5 ani că atragerea de parteneri internaționali cu experiență pentru investiții comune face parte din strategia Naftogaz de extindere a activităților din Marea Neagră.
"Strategia noastră este de a ne extinde activitățile în Marea Neagră. Parteneriatul cu Ucraina este un pas logic către evaluarea oportunităților din regiune, întrucât țara are aproape cel mai mare potențial de producere a gazelor naturale din Europa. Suntem încântați să începem explorarea posibilelor căi pentru a colabora cu Naftogaz. Ne-am angajat să lucrăm eficient și în interes reciproc pentru a profita de aceste oportunități", a spus atunci și Christopher Waite, la acel moment membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitățile upstream.
Scopul ucrainenilor este recunoașterea și punerea în executare și la București a unei hotărâri a Curții Internaționale de Arbitraj de la Haga din primăvara lui 2023, prin care Moscova a fost obligată să le plătească despăgubiri de 5 miliarde de dolari pentru exproprierea activelor gaziere din Crimeea, inclusiv a mai multor zăcăminte offshore din Marea Neagră, în urma anexării peninsulei de către Kremlin în urmă cu 12 ani, în martie 2014.
Ucraina a intentat litigii similare în multiple jurisdicții, având câștig de cauză în Marea Britanie și Finlanda. Ținta este executarea silită a proprietăților statului rus din respectivele țări, în contul despăgubirilor dictate de Curtea de la Haga.
Profit.ro a relatat pe larg despre procesele românești Naftogaz vs. Federația Rusă, aici și aici.
După aproape 2 ani și jumătate de tăcere, în care reclamantele din Ucraina au întâmpinat dificultăți în a cita în fața instanțelor românești ministerele de Externe și al Justiției din Federația Rusă, statul rus a deschis, luna trecută, proces de contestare a executării silite.
Între timp, în conexiune cu executarea silită, Naftogaz și subsidiarele sale au deschis mai multe procese în care fac plângeri împotriva unor încheieri de carte funciară din România, nesoluționate încă.

















