ULTIMA ORĂ Romcab, în faliment la cererea BCR. Compania contestă decizia

Romcab, aflată în reorganizare judiciară de 9 ani, intră în faliment, a decis instanța admițând cererea formulată în acest sens de Banca Comercială Română, în calitate de creditor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ Romcab, în faliment la cererea BCR. Compania contestă decizia

Compania a formulat deja cerere de suspendare provizorie și de apel împotriva deciziei.

În aprilie, Romcab a scos la vânzare, în bloc, prin licitație publică toate activele fixe, circulante, imobilizările, în curs de execuție, respectiv pe cele necorporale (inclusiv fond de comerț)

Prețul de pornire a fost fixat la 200 milioane euro.

ULTIMA ORĂ O nouă scumpire a benzinei, care a sărit peste prețul motorinei și în stațiile OMV și Petrom CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ O nouă scumpire a benzinei, care a sărit peste prețul motorinei și în stațiile OMV și Petrom

Cumpărătorul va avea obligația de a păstra bunurile prin contract de închiriere pe minimum 5 ani.

În toamna anului 2022, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cerut falimentul chiar al Romcab, la un moment dat principal furnizor de conductori și cablaje pentru industria românească și important exportator pentru Europa.

Romcab a intrat în insolvență la propria cerere la începutul anului 2017, după 100 de incidente de plată semnalate în exclusivitate de Profit.ro, și a revenit pe 4 martie 2021 la tranzacționare la Bursa de la București, pe fondul confirmării planului de reorganizare depus și asumat de Administratorul Special.

Romcab S.A. este unul dintre cei mai activi producători de cabluri de joasă tensiune, cu experiență de peste 70 de ani și vânzări în Europa Centrală, Europa de Est și de Vest, pe piețe deja consacrate, precum:  Germania, Austria, Italia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, România.

Conform unui clasament elaborat de compania britanică de cercetări Plimsoll, Romcab ocupă poziția 102 în Europa din perspectiva cotei de piață.

Grecii își unesc forțele și pentru România. PPC și Metlen semnează pentru construcția unor sisteme BESS de 1.500 MW în România, Bulgaria și Italia - Aviz de la Bruxelles CITEȘTE ȘI Grecii își unesc forțele și pentru România. PPC și Metlen semnează pentru construcția unor sisteme BESS de 1.500 MW în România, Bulgaria și Italia - Aviz de la Bruxelles

Compania produce cabluri, conductori electrici, cordoane de alimentare și cablaje electrice utilizate în domeniul energiei, construcțiilor, fabricarea bunurilor de larg consum, respectiv pieței automotive.

Romcab SA s-a constituit prin divizarea parțială a S.C. Electromureș S.A, preluând o parte din patrimoniul acesteia, începând cu data de 01.01.1996. Încă de la început, Romcab S.A. este prezentă pe piața de capital din România.

Acțiunile companiei au fost inițial cotate pe piața RASDAQ, iar din anul 2015 sunt tranzactionate pe piața reglementată a Bursa de Valori București, având simbol de tranzacționare MCAB.

Romcab a cerut în instanță despăgubiri de peste 1,5 miliarde lei de la distribuitorul de energie Distribuție Energie Electrică România (DEER) din grupul Electrica SA și de la cel mai mare producător de energie din România, compania de stat Hidroelectrica, relata Profit.ro în primăvara anului trecut.

Astfel, Romcab vrea ″obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.509.285.516,46 lei estimată provizoriu, actualizată pe baza indicelui de inflație, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat Romcab ca urmare a întreruperilor repetate a alimentării cu energie electrică și, totodată, ca urmare a furnizării/distribuției energiei electrice la indicatori de performanță ce contravin Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice aprobat de ANRE″, potrivit unui anunț al Electrica SA, compania-mamă a distribuitorului DEER.

Calcul - Maximum „100.000 de pile venite pe criterii de partid” în sistemul bugetar CITEȘTE ȘI Calcul - Maximum „100.000 de pile venite pe criterii de partid” în sistemul bugetar

Electrica SA arată că litigiul este fundamentat pe răspunderea civilă delictuală, pentru presupusa nerespectare a indicatorilor de performanță ai serviciului de distribuție a energiei electrice, în conformitate cu prevederile Standardului de performanță aprobat prin Ordinul ANRE nr. 46/2021.

″În urma analizei preliminare a cererii și raportat la documentele deținute de către DEER (cererea și avizul de racordare, certificatul de racordare și convenția de exploatare), se constată următoarele: • utilizatorul și-a asumat ca durată de stabilire a alimentării cu energie perioada necesară remedierii defecțiunilor din sistem; în cazul în care utilizatorul deține echipamente sau instalații pentru care întreruperea alimentării poate genera efecte economice, acesta are obligația de a implementa soluții tehnologice sau energetice proprii pentru evitarea unor astfel de evenimente; • întreruperile survenite s-au încadrat în limitele prevăzute de Standardul de performanță, nefiind astfel acordate compensații bănești″, mai spune Electrica SA.

Elon Musk, pas înapoi în politică - a dat un mesaj \ CITEȘTE ȘI Elon Musk, pas înapoi în politică - a dat un mesaj "fără dubii" despre viitorul lui în politică și la conducerea Tesla. "Cred că am făcut destul"

Romcab mai cere ca Hidroelectrica să-i restituie peste 17 milioane lei, reprezentând contravaloarea unor plăți efectuate de Romcab și stornate de producătorul hidro, plus dobânzi penalizatoare. La rândul său, Hidroelectrica revendică facturi la curent neplătite de Romcab de peste 10 milioane lei, producătorul de cabluri nerecunoscând datoria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite