Proiectul de Regulament UE în baza căruia producătorilor români de țiței și gaze naturale, precum și omologilor lor din Uniunea Europeană, li se impune obligația legală de a investi în proiecte de instalații de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2) cu capacitate însumată de minimum 50 de milioane de tone, care să fie puse în funcțiune până în 2030, printr-o contribuție care se va calcula în funcție de cota de piață în extracția de hidrocarburi a Uniunii a fiecăruia din perioada 2020-2023, a depășit astăzi ultima etapă din procesul de adoptare și va intra curând în vigoare, relevă datele Profit.ro.
Reglementarea ce include această obligație, denumită Net-Zero Industry Act (NZIA), a fost aprobată astăzi de către Consiliul UE și urmează să fie publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii până la jumătatea anului. Parlamentul European o votase pe 25 aprilie, în urma unui acord politic Parlament-Consiliu asupra sa convenit în februarie.
După cum a relatat Profit.ro, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) din România, din care fac parte jucătorii locali dominanți de profil, OMV Petrom și Romgaz, a avertizat că modul în care este concepută și aplicată această cotă în proiectul de Regulament prezintă mai multe dezavantaje semnificative pentru țările mari producătoare de gaze din UE, printre care se numără și România.
″Pe baza estimărilor provizorii ale Comisiei Europene, acest lucru se va traduce în aproximativ 9 milioane tone pentru România, a doua cea mai mare cotă din UE, după Olanda″, a arătat FPPG, care a estimat costurile totale ale contribuției producătorilor de țiței și gaze din România în intervalul 15-20 miliarde euro, până în 2030.
Potrivit Regulamentului, statele membre au obligația de a prezenta Comisiei Europene, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestuia, situația proiectelor de captare, transport și stocare geologică a dioxidului de carbon de pe teritoriul fiecăruia, precum și măsurile naționale de sprijin care au fost sau vor fi adoptate în vederea inițierii acestor proiecte.
FPPG a cerut ca statul român să își asume un rol activ în asigurarea accesului la finanțare publică sau la alte scheme de sprijin financiar, acest lucru fiind considerat esențial pentru că proiectele de captare și stocare a carbonului necesită investiții masive de capital, au perioade lungi de dezvoltare, prețul certificatelor CO2, care justifică proiectele de stocare ca formă de evitare a costului achizițiilor obligatorii, este volatil și imprevizibil și există și ″riscul de longevitate a obligațiilor de mediu″.
Până atunci, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a elaborat deja un proiect de actualizare a legislației românești privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, ce datează din 2011-2013.
Printre cele mai importante modificări preconizate se numără cea potrivit căreia, ″în cazul siturilor de stocare aflate în cadrul perimetrelor petroliere aferente unor acorduri petroliere în vigoare, ANRM emite autorizația de stocare direct titularului respectivului acord petrolier în vigoare, fără a fi necesară explorarea prealabilă, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: a) titularul acordului petrolier solicită ANRM emiterea autorizației de stocare; b) datele existente arată că situl respectiv a fost caracterizat și evaluat potrivit criteriilor din anexa nr. 1 (a legii în vigoare – n.r.); c) titularul de acord petrolier demonstrează că are competența tehnică și financiară necesară pentru a desfășura activitatea de stocare geologică a dioxidului de carbon″, acordul petrolier urmând să înceteze în privința porțiunii de perimetru petrolier care devine perimetrul complexului de stocare la data emiterii autorizației de stocare.
Pentru celelalte situri de stocare, va trebui efectuată mai întâi explorarea, în baza unei autorizații separate acordate tot de ANRM.
Draftul aduce sarcini noi și pentru Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care va emite autorizații de proiectare, execuție și exploatare a rețelei de transport al dioxidului de carbon, autorizații de înființare a rețelei de transport a dioxidului de carbon și licențe de operare a rețelei de transport a dioxidului de carbon.
În plus, ANRE va trebui să elaboreze un regulament privind accesul transparent și nediscriminatoriu al terților la rețeaua de transport dioxid de carbon, norme tehnice privind proiectarea, execuția și exploatarea rețelei, reglementări tehnice și/sau operaționale necesare funcționării rețelei, principiile metodologice de stabilire a tarifelor de transport al dioxidului de carbon, regulamente specifice pentru autorizarea firmelor și persoanelor fizice care proiectează, execută și exploatează rețeaua, regulamentul de acordare, modificare, suspendare și retragere a licenței de transport a dioxidului de carbon, condițiile cadru de valabilitate asociate licenței de operare a rețelei și condițiile cadru de valabilitate asociate autorizației de înființare a rețelei.
Accesul la rețea va trebui să țină cont de ″necesitatea de a respecta nevoile rezonabile și justificate, dovedite în mod corespunzător, ale proprietarului ori operatorului sitului de stocare sau, după caz, ale rețelei de transport, precum și interesele tuturor celorlalți utilizatori ai sitului ori ai rețelei sau ai principalelor instalații de prelucrare ori manipulare aferente care pot fi afectate″.
″Nevoile rezonabile și justificate″ ale proprietarului/operatorului rețelei de transport dioxid de carbon/operatorului sitului de stocare vor include dreptul prioritar al acestora de a utiliza integral sau o parte din capacitatea de transport și stocare pentru transportul, respectiv stocarea dioxidului de carbon propriu sau al primilor utilizatori ai retelei de transport ori ai sitului de stocare cu care există încheiate angajamente contractuale ferme pentru stocarea și transportul dioxidului de carbon și în temeiul cărora a fost luată decizia de investiție de către proprietar ori operator.
Regulamentul UE NZIA mai stipulează că, în termen de trei luni de la intrarea sa în vigoare, statele membre trebuie să identifice și să raporteze Comisiei Europene producătorii de hidrocarburi și volumele aferente de producție de țiței și gaze naturale în perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023. După primirea rapoartelor și după consultarea statelor membre și a părților interesate, Comisia va preciza ponderea contribuției fiecăruia dintre producători la realizarea obiectivului Uniunii privind capacitatea de injectare de CO2 până în 2030, de cel puțin 50 de milioane de tone.
Ulterior, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului, petroliștii trebuie să prezinte Comisiei planuri detaliate privind modul în care intenționează să își îndeplinească contribuția la realizarea obiectivului Uniunii privind capacitatea de injectare de CO2 până în 2030. Pentru a-și îndeplini obligația, ei pot lua oricare dintre următoarele măsuri: (a) dezvoltarea de proiecte de stocare a CO2 în mod individual sau în cooperare cu alți producători de hidrocarburi; (b) încheierea de acorduri cu alți petroliști; (c) încheierea de acorduri cu dezvoltatori sau investitori terți în proiecte de stocare pentru a-și îndeplini contribuția.
″În aceste condiții, având în vedere necesitatea reglementării și a regimului sancționator, este necesară asigurarea unui cadru legislativ național adecvat care să creeze condiții pentru dezvoltarea proiectelor în România, oferind o soluție pentru decarbonizarea industriei grele autohtone″, se arată în nota de fundamentare a proiectului legislativ inițiat de ANRM. NZIA stipulează că, pentru neîndeplinirea obligațiilor petroliștilor de a contribui financiar la implementarea de proiecte de captare și stocare a carbonului, vor exista sancțiuni, ce urmează a fi stabilite printr-un act delegat ce va fi adoptat ulterior.
