Grupul austriac OMV AG, acționarul majoritar al celui mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din România, OMV Petrom, a dat din nou România în judecată la Tribunalul Arbitral al Camerei de Comerț Internaționale (ICC) de la Paris, reclamând costuri istorice de mediu nedecontate de stat de peste 231 milioane lei.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
″(…) spre finalul anului 2022, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat alte două proceduri de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile ICC, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de Ministerul Mediului în legătură cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în sumă de 231,37 milioane lei. La 31 decembrie 2022, procedura de arbitraj este în derulare″, se arată într-un document analizat de Profit.ro.
Potrivit sursei citate, conform contractului de privatizare, OMV Petrom este îndreptățită să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare și de mediu efectuate pentru restaurarea și decontaminarea zonelor aferente unor activități desfășurate înaintea procesului de privatizare din 2004. Ca urmare, compania a înregistrat drept creanțe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea, având o valoare prezentă netă de peste 1,57 miliarde lei la finalul anului trecut, precum și costurile estimate cu obligațiile de mediu, având o valoare prezentă netă de 40,83 milioane lei, întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom S.A.
″În data de 7 martie 2017, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile Camerei Internaționale de Comerț (“ICC”), cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de către Ministerul Mediului pentru costuri suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului, în sumă de 287,66 milioane lei.
În data de 9 iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finală privind arbitrajul și a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze către OMV Petrom S.A. suma de 287,62 milioane RON și dobânzile aferente. Suma de 287,62 milioane RON reprezentând principalul și suma de 82,34 milioane RON reprezentând dobânzi de întârziere au fost încasate în cursul anului 2021, respectiv 2022.
În data de 2 octombrie 2020, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile ICC cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de Ministerul Mediului în legătură cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului în sumă de 155,73 milioane RON.
În data de 30 august 2022, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finală privind arbitrajul și a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze către OMV Petrom S.A. suma de 155,52 milioane RON și dobânzile aferente. În octombrie 2022, Ministerul Mediului a atacat decizia la Curtea de Apel din Paris, procedură care este în derulare la 31 decembrie 2022″, se menționează în document.
CITEȘTE ȘI Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 30%În februarie, Ministerul Mediului a lansat o licitație pentru achiziția de ″servicii de expertiză tehnico-economică pentru notificările privind costuri de abandonare acceptate primite de la OMV Petrom″, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 26 aprilie.
″La Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au fost depuse de către OMV Petrom SA notificări de pretenții reprezentând costuri datorate de statul român în baza contractului de privatizare, potrivit prevederilor contractuale. Obiectivul general al acestui contract îl reprezintă furnizarea către autoritatea contractantă a unor servicii de expertiză tehnico-economică pentru notificări privind costuri de abandonare acceptate primite de la SC OMV Petrom SA și întocmirea unor rapoarte de expertiză care să conțină rezultatele verificărilor, concluzii și recomandări pentru fiecare sondă în parte, prin raportarea la legislația română în domeniu a documentelor puse la dispoziție de autoritatea contractantă″, se arată în documentația de atribuire.
CITEȘTE ȘI VIDEO Putin îi ceartă pe ambasadorii occidentali prezenți la KremlinMinisterul spune că expertiza tehnico-economică urmărește auditarea documentațiilor tehnico-economice și financiare primite de la OMV Petrom, pentru stabilirea conformității lucrărilor efectuate, respectarea procedurilor aplicabile la efectuarea acestora, existența tuturor documentațiilor tehnico-economice în conformitate cu legislația în vigoare și justificarea costurilor (inclusiv a costurilor interne), cu încadrarea prețurilor din facturi în marjele pieței pentru lucrări similare.
″Având în vedere că activitățile de decontaminare/remediere și abandonare sonde sunt executate de OMV Petrom prin intermediul unor operatori economici contractați de OMV Petrom sau cu resurse proprii, prin prezentul contract se asigură autorității contractante sprijinul unei părti terțe specializate, care să acționeze în calitate de expert tehnico-economic. Ofertantul trebuie să prezinte în oferta sa informații/aspecte care să ateste înțelegerea deplină a obiectivelor generale ale contractului pentru care depune oferta și modalitatea în care, în calitate de contractant, va îndeplini aceste obiective″, stipulează caietul de sarcini.
Serviciile de expertiză tehnico-economică se vor derula în perioada 2023 – 2024 și vor viza minim 300 de sonde și maxim 1.686 de sonde. Valoarea estimată a acordului cadru este de minim 916.809,00 lei și maxim. 5.152. 471,37 lei.