Statele UE vor fi obligate să constituie stocuri de gaze naturale pentru iarna viitoare egale cu cel puțin 80% din capacitatea depozitelor naționale de înmagazinare subterană, potrivit unei propuneri legislative a Comisiei Europene. Procentul va crește la 90% în anii următori.
Totodată, Comisia a propus crearea unui grup operativ pentru achiziții comune de gaze la nivelul UE, în vederea obținerii unor prețuri avantajoase și a prezentat, de asemenea, mai multe opțiuni “de urgență” pentru a limita impactul prețurilor ridicate ale energiei electrice.
Măsurile sunt menite “să abordeze cauzele profunde ale problemei de pe piața gazelor și să asigure securitatea aprovizionării la prețuri rezonabile pentru iarna viitoare și în continuare”, arată Comisia.
CITEȘTE ȘI RECORD Motorina a sărit de 8 lei/l chiar și în cele mai ieftine stații Petrom. Scumpiri și la MOL și LukoilAstfel, potrivit unei propuneri legislative prezentate miercuri, statele UE trebuie să se asigure că depozitele subterane de gaze sunt umplute la cel puțin 80% din capacitate până la 1 noiembrie 2022, cu obiective intermediare din februarie până în octombrie. Stocurile minime obligatorii vor ajunge la 90% din capacitate în anii următori.
Instalațiile de stocare a gazelor sunt infrastructuri critice de garantare a securității aprovizionării, notează Comisia.
“O nouă certificare obligatorie a tuturor operatorilor de sisteme de depozitare va evita riscurile potențiale ce rezultă din influența externă asupra infrastructurii critice de stocare, ceea ce înseamnă că operatorii necertificați vor trebui să renunțe la dreptul de proprietate sau de control asupra instalațiilor de stocare a gazelor din UE. În plus, instalațiile de stocare a gazelor care intenționează să își închidă operațiunile ar urma să fie nevoite să obțină o autorizație în acest sens din partea autorității naționale de reglementare. Pentru a stimula realimentarea instalațiilor de stocare a gazelor din UE, Comisia propune o reducere de 100% a tarifelor de transport bazate pe capacitate la punctele de intrare și de ieșire ale instalațiilor de stocare”.
În ceea ce privește achizițiile comune de gaze, Comisia arată că acestea pot să îmbunătățească reziliența și să reducă prețurile.
“Comisia este pregătită să creeze un grup operativ privind achizițiile comune de gaze la nivelul UE. Printr-o acțiune centralizată la nivelul cererii, grupul operativ ar facilita și ar consolida anvergura internațională a UE în raport cu furnizorii de gaze, pentru a contribui la asigurarea unor importuri la prețuri adecvate înainte de iarna viitoare. Grupul operativ ar urma să fie sprijinit de reprezentanți ai statelor membre, în cadrul unui comitet director”, potrivit Comisiei.
O echipă comună de negociere condusă de Comisie va purta discuții cu furnizorii de gaze și va pregăti, de asemenea, terenul pentru viitoare parteneriate energetice cu furnizori-cheie.
“Activitatea echipei ar fi inspirată de experiența pandemiei COVID-19, când acțiunea la nivelul UE a fost esențială pentru a garanta aprovizionarea suficientă cu vaccinuri pentru toți”, precizează Executivul UE.
Comisia a prezentat, de asemenea, mai multe opțiuni de măsuri de urgență în vederea limitării impactului prețurilor ridicate ale energiei electrice, prinre care acordarea de ajutoare de stat și plafonarea prețurilor, avertizând însă că acestea presupun costuri și dezavantaje.
Opțiunile pe termen scurt privind prețul energiei electrice:
Sursa: Comisia Europeană
“Multe dintre opțiunile descrise abordează simptomele problemei, însă este important să fie rezolvate cauzele profunde ale prețurilor actuale ridicate ale energiei electrice, prin acțiuni colective la nivel european pe piața gazelor naturale”, mai arată Comisia.
Măsurile și opțiunile prezentate vor fi analizate în continuare de liderii UE în cadrul Consiliului European din această săptămână.