Plafonul de preț de 68 lei/MWh impus prin OUG nr. 114/2018 producătorilor interni de gaze naturale care își vând producția furnizorilor clienților casnici și CET-urilor care livrează căldură populației va fi eliminat în etape, până la 31 septembrie 2020, iar furnizarea energiei electrice consumatorilor casnici prin obligarea celor mai eficienți producători să livreze la preț fix va fi dereglementată, tot în trepte, până la 31 decembrie 2020, potrivit celui mai recent acord între autoritățile de la București și Comisia Europeană, susțin surse din piață.
Asta înseamnă că liberalizarea celor două piețe, de gaze și energie, se va face cu 6 luni mai devreme decât preconizau inițial oficialii români, care aveau în vedere termenele de 31 martie 2021, respectiv 30 iunie 2021.
În plus, va fi eliminată taxa de 2% din cifra de afaceri anuală datorată de companiile din energie și gaze naturale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska"A doua solicitare formulată către Biroul Politic Național e legată de abrogarea sau modificarea celor mai multe prevederi ale OUG 114, fatidica ordonanță 114. Din păcat, vedem că la nivelul Parlamentului, dezbaterile care se oparte în jurul OUG 114 nu se duc în direcția pe care ne-o dorim. Obiectivul nostru este de a anula prevederile legate de domeniul energiei, taxarea în domeniul energiei, de asemenea plafonarea prețului la care vând producători energia electrică și gazul natural către consumatori", a declarat Orban.
Anterior, Niculae Havrileț, consilier al ministrului Economiei și Energiei și fost șef al ANRE, declarase că Guvernul ar putea adopta în ianuarie anul viitor o ordonanță simplă prin care să fie corectate cel puțin o parte din efectele negative asupra industriei energetice ale celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, care a dus și la declanșarea mai multor proceduri de infringement împotriva României de către Comisia Europeană.