Simtel Team vrea să investească în capacități de producție a energiei de 500 MWp în următorii 5 ani și în capacități de stocare de 300 de MWh, a declarat Mihai Tudor, CEO Simtel Team, cu prilejul conferinței de transfer a acțiunilor companiei pe piața Reglementată a Bursei de Valori București.
„O să investim în capacități producție de energie și în capacități de stocare. În planul nostru avem peste 500 de MWp de capacități de producție pe care le vom dezvolta în următoarea perioadă, în următorii 5 ani, peste 300 de MWh de capacități de stocare, dar în egală măsură o să diversificăm și o să creștem ponderea veniturilor și din celelalte componente și alte linii de business ale grupului”, a spus Mihai Tudor.
Potrivit datelor prezentate, în perioada 2025 – 2030 cifra de afaceri a grupului ar urma să crească până la 250 de milioane de euro, scrie Agerpres.
De asemenea, Mihai Tudor a afirmat că se dorește extinderea la nivel internațional a companiei. Simtel are o filială în Republica Moldova, iar în perioada următoare se dorește deschiderea unui sediu în Germania. Expansiunea internațională urmează să se realizeze cu toate liniile de business.
Simtel Team, grup de tehnologie și inginerie lider național în domeniul energiei regenerabile, a debutat luni, 12 august, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL, ca urmare a transferului de pe piața AeRO, conform unui comunicat al Bursei. Simtel Team este prezentă pe piața de capital din iulie 2021, iar la momentul transferului avea o capitalizare de 430,6 milioane lei. Pe durata prezenței pe piața AeRO capitalizarea de piață a companiei a crescut de mai bine de trei ori.
„Prin fiecare companie care alege să vină la Bursa de Valori București, pe AeRO sau pe segmentul principal, piața de capital crește și devine mai robustă. Mai mult, fiecare companie listată pe piața AeRO care face pasul spre Piața Reglementată demonstrează faptul că Segmentul Multilateral de Tranzacționare își îndeplinește scopul, acela de a fi o anticameră potrivită companiilor antreprenoriale românești pentru a-și dezvolta și transforma businessul și pentru a se obișnui, în același timp, cu statutul de companie listată. Acțiunile Simtel Team au avut o evoluție foarte bună pe piața AeRO și sperăm să continue în același ritm și pe Piața Reglementată”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău, co-fondatori Simtel Team. au subliniat că pe parcursul celor trei ani de la listarea pe piața AeRO, Simtel a evoluat semnificativ, consolidându-se ca un lider în furnizarea de soluții tehnologice sustenabile și eficiente. În acest timp, a fost dezvoltat un grup de companii care formează un ecosistem integrat, capabil să răspundă tuturor nevoilor companiilor care își propun să optimizeze resursele și să crească eficiența energetică.
Aceștia au menționat că, în prezent, compania se concentrează pe mai multe domenii esențiale: construcția și operarea centralelor fotovoltaice, telecomunicațiile, sistemele de stocare a energiei, precum și dezvoltarea de platforme software și roboți autonomi.
Acțiunile Simtel Team s-au situat pe primul loc în termeni de lichiditate, în piața AeRO, în ultimele 12 luni, cu tranzacții în valoare cumulată de 92 milioane lei. De asemenea, în cei trei ani de prezență pe piața AeRO investitorii au realizat peste 47.000 de tranzacții cu 4,2 milioane de acțiuni SMTL, în valoare totală de 157,2 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI Guvernul vrea ca ANAF să colecteze 193 miliarde lei în ultimele luni din an, cu 5 miliarde lei peste plan. Cheltuielile cu bunuri și servicii ar trebui reduse cu alte 5 miliarde lei - surse„Transferul pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București marchează un moment definitoriu pentru echipa noastră, reprezentând rezultatul eforturilor susținute și al angajamentului nostru față de excelență, inovație și sustenabilitate. Odată cu acest transfer, obiectivul nostru este acela de consolidare a poziției de lider național pe care o avem în domeniul energiei regenerabile si de extindere si diversificare a portofoliului de servicii si produse pe care le oferim clienților noștri. În acest scop, ne propunem accesarea de resurse suplimentare de finanțare, atragerea de noi investitori, în special instituționali locali și globali, precum și instituții financiare internaționale și dezvoltarea de parteneriate strategice. Suntem recunoscători tuturor celor care au crezut și continuă să aibă încredere în viziunea noastră. Privim cu optimism către viitor, prin continuarea sprijinirii companiilor în adoptarea de soluții sustenabile, contribuind astfel la un viitor verde și prosper pentru comunități”, a afirmat Mihai Tudor, CEO Simtel Team.
Transferul acțiunilor Simtel Team pe Piața Reglementată a fost realizat cu sprijinul BT Capital Partners în rolul de intermediar și Cornerstone Communications, în calitate de consultant în piața de capital. Filip & Company a acționat în calitate de consilier juridic.
Simtel Team este a șasea companie listată la Bursa de Valori București care trece de pe piața AeRO pe Piața Reglementată, după Roca Industry (ROC1) în martie 2024, AROBS Transilvania Software (AROBS) în luna septembrie 2023, Safetech Innovations (SAFE) în februarie 2023, Chimcomplex Borzești (CRC) în ianuarie 2022 și Bittnet Systems (BNET) în iunie 2020.
În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus în funcțiune centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii, în țări precum Austria, Germania, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Ungaria, Chile, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria. Parcurile fotovoltaice pentru care Simtel furnizează servicii de operare, mentenanță și service însumează peste 300 MWp instalați și produc anual 366.000 de MWh, corespondentul consumului a 109.000 de locuințe într-un an.
Simtel Team a înregistrat în 2023, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 297,8 milioane de lei, +118% față de 2022, și un profit net de 27,1 milioane de lei, +205% față de 2022. În primul trimestru din acest an, Simtel Team a raportat la nivel consolidat venituri operaționale de 45,9 milioane lei, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. și un profit net de 5 milioane de lei, + 199% față de T1 2023. În 2024, Simtel vizează venituri operaționale de 394,3 milioane de lei, EBITDA de 49,2 milioane de lei și un profit net de 35,1 milioane de lei.