Siemens semnează un acord profitabil în vederea furnizării de energie electrică Irakului

Siemens semnează un acord profitabil în vederea furnizării de energie electrică Irakului
scris 21 oct 2018

Gigantul industrial german Siemens a semnat un memorandum de înțelegere în vederea furnizării de electricitate Irakului, în detrimentul rivalului său american General Electric.

Reprezentanți ai grupului german, cu sediul la Munchen, și ai Ministerului irakian al Electrictății au semnat un acord acord în vederea extinderii capacităților energetice irakiene, au anunțat astăzi Guvernul irakian și Siemens , relatează agenția DPA, preluată de News.ro. Potrivit FT, contractul valorează 15 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Acordul prevede o creștere a capacității energetice irakiene cu 11 gigawați în următorii patru ani, reprezentând o dublare a capacității actuale, potrivit gigantului. ”Foaia de drum propune economii în valoare de miliarde de dolari și o producție suplimentară de electricitate 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, pentru 23 de milioane de persoane”, afirmă Siemens într-un comunicat.

Acordul s-a aflat în pericol până de curând, după ce locatarul Casei Albe Donald Trump a exercitat presiuni asupra Bagdadului să acorde contractul GE.”Angajamentul nostru față de poporul irakian este solid. Am promis să-i furnizăm o alimentare cu energie accesibilă și fiabilă, să ajutăm în lupta împotriva corupției, să construim școli și spitale și să creăm mii de locuri de muncă”, a declarat președintele și CEO-ul Siemens AG Joe Kaeser.

Aceste angajamente au contribuit la încheierea acordului cu germanii, a precizat Kaeser. În pofida faptului că Irakul deține una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, populația irakiană este afectată de slaba alimentare cu energie electrică, ceea ce a antrenat, în ultimele săptămâni și luni, proteste pe alocuri sângeroase.

viewscnt
Afla mai multe despre
siemens
general electric
irak
donald trump