Secretarul american al Energiei nu crede că activitatea umană este principala cauză a încălzirii climatice

Secretarul american al Energiei nu crede că activitatea umană este principala cauză a încălzirii climatice
scris 20 iun 2017

Secretarul american al Energiei, Rick Perry, a declarat într-un interviu pentru CNBC că nu crede că emisiile de dioxid de carbon rezultate din activitatea umană reprezintă principalul factor al schimbării climatice, o poziție împărtășită și de arministratorul Agenției pentru Protecția Mediului (Environment Protection Agency, EPA), care a pus sub semnul întrebării concluziile la care au ajuns oameni de știință.

Întrebat dacă emisiile de dioxid de carbon sunt principalul responsabil pentru schimbarea climatică, Perry a răspuns: „Nu, probabil principala pârghie de control o reprezintă apa oceanelor și acest mediu în care trăim”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Adevărul este că nu ar trebui să fie o dezbatere despre ’se schimbă clima, are omul un efect asupra acestui lucru?’. Da, avem. Întrebarea este cât de mult și ce schimbări politice trebuie să facem în această privință?”, a adăugat el.

Benedikt Klauser (DG Energy): O platformă unică de tranzacționare pentru producătorii de gaze din România va avea un efect negativ asupra funcționării pieței CITEȘTE ȘI Benedikt Klauser (DG Energy): O platformă unică de tranzacționare pentru producătorii de gaze din România va avea un efect negativ asupra funcționării pieței

„Această idee că știința este absolut definitivă și, dacă nu crezi că este definitivă, atunci ești doar un alt om de Neanderthal, acest lucru este atât de nepotrivit, din punctu meu de vedere”, a insistat Perry.

Din punctul său de vedere, „este în regulă” ca cineva să fie sceptic în privința schimbărilor climatice, sugerând că scepticismul arată o „persoană înțeleaptă, implicată intelectual”.

În martie, administratorul EPA, Scott Pruitt, a declarat că nu crede „că dioxidul de carbon este principalul contribuitor la încălzirea globală”.

Aceste declarații au contrazis poziția oficială promovată până recent de EPA. Astfel, pe site-ul EPA scria, în timpul administrației Obama: „Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră care contribuie la schimbarea climatică recentă”. Agenția a șters, însă, textul.

Opiniile lui Perry și Pruitt sunt în contradicție și cu concluzia NASA și Administrației Naționale a Oceanelor și Atmosferei.

Președintele Donald Trump a anunțat luna aceasta că retrage Statele Unite din Acordul pentru Climă de la Paris. De atunci, majoritatea reprezentanților săi au refuzat să spună dacă el crede sau nu în schimbarea climatică..

De asemenea, administrația Trump a propus reducerea fondurilor Departamentului pentru Energie. Astfel, Departamentul pentru Energie va închide Biroul pentru Climă și Tehnologie Internațională, care lucrează cu alte țări pentru dezvoltarea de energie verde, a scris săptămâna trecută New York Times.

De asemenea, administrația Trump a anulat o promisiune de a dubla cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiei energiei, la 6,4 miliarde de dolari, până în 2021. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rick perry
energie
incalzire climatica