Ministerul Energiei a ajuns la un total de 10 miliarde de euro în investiții și scheme de sprijin aprobate prin Fondul pentru modernizare, dintre care peste 6,25 miliarde de euro au fost deja plătite efectiv către țara noastră, potrivit ministrului de resort, Sebastian Burduja.
'România, campioană europeană la atragerea de fonduri nerambursabile pentru energie. La Ministerul Energiei batem record după record în atragerea fondurilor europene pentru proiecte energetice. Am ajuns la un total de 10 miliarde de euro în investiții și scheme de sprijin aprobate deja prin Fondul pentru modernizare, dintre care peste 6,25 miliarde de euro au fost deja plătite efectiv către țara noastră. Sunt bani europeni pe care nu trebuie să îi dăm înapoi și care se regăsesc în sute de proiecte ce transformă sistemul energetic, economia și viața de zi cu zi a românilor. Fiecare euro investit din fonduri europene este o șansă în plus să avem facturi mai mici și să transformăm România într-o putere regională în sectorul energetic', a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că săptămâna trecută, la reuniunea Comitetului pentru investiții al Fondului pentru modernizare de la Luxemburg, România a obținut aprobarea pentru încă 812 milioane de euro. Cinci dintre cele șase propuneri aprobate au fost înaintate de Ministerul Energiei. Finanțările vor merge către proiecte de extindere a producției de energie din surse regenerabile, pentru modernizarea rețelelor de termoficare și pentru creșterea eficienței energetice în industrie, inclusiv pentru sprijinirea celor din sectorul agroalimentar în a-și produce singuri energia, scrie Agerpres.
De asemenea, a mai scris Burduja pe rețeaua de socializare, prin schema Contracte pentru Diferență s-au aprobat plăți de peste 230 de milioane de euro pentru sprijinirea investițiilor în proiecte fotovoltaice și eoliene. Alte 150 de milioane de euro merg către noi capacități de producție din surse regenerabile. 40 de milioane de euro sunt destinate proiectelor publice de autoconsum energie verde, iar 140 de milioane de euro sunt alocate rețelelor de termoficare. În plus, 50 de milioane de euro vor susține eficiența energetică în instalațiile industriale. Ministerul Agriculturii a obținut, la rândul său, 100 de milioane de euro pentru energia verde destinată agriculturii și industriei alimentare.
'România este, astăzi, pe primul loc la nivel european în ceea ce privește finanțările nerambursabile atrase din Fondul pentru modernizare. Această performanță este rezultatul unei strategii clare: investiții, investiții, investiții. Este ceea ce mi-am asumat când am preluat primul mandat la Ministerul Energiei, conștient fiind de cât de mult avem de recuperat. Zeci de ani de lipsă de investiții în sectorul energetic nu pot fi recuperați peste noapte, dar, cu siguranță, o putem face într-un timp mult mai scurt decât ar fi anticipat oricine. Am demonstrat că România poate. Toate aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. Ele reflectă munca neîntreruptă a unei echipe de excepție, pe care am reușit să o formăm la ministerul energiei. Sunt profesioniști care se pricep la ceea ce fac, dar pun și suflet în slujba românilor și României.(...) Continuăm ceea ce ne-am asumat: să atragem fonduri, să lansăm apeluri de proiecte și să susținem investiții care contează. Energia este o temă de securitate națională, de competitivitate economică, care influențează viața fiecăruia dintre români și pe cea a generațiilor viitoare, cărora trebuie să le lăsăm o țară sigură, prosperă și curată', a punctat ministrul Energiei.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară