Sebastian Burduja, ministrul energiei, anunță semnarea unui memorandum de înțelegere cu ITOCHU pentru proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, la Forumul Energiei România-Japonia

Sebastian Burduja, ministrul energiei, anunță semnarea unui memorandum de înțelegere cu ITOCHU pentru proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, la Forumul Energiei România-Japonia
scris 4 nov 2024

Sebastian Burduja, ministrul energiei, anunță semnarea unui memorandum de înțelegere cu ITOCHU pentru proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești, la prima ediție a Forumului Energiei România-Japonia, un proiect de importanță strategică pentru echilibrarea sistemului energetic național, absolut necesar în contextul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile.

Potrivit Ministerului Energiei, în perioada 4-5 noiembrie 2024 se desfășoară la București Forumul Energiei România-Japonia, organizat de Ministerul Energiei din România, Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia și compania Wise Finance Solutions, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
China contestă la OMC măsurile UE privind importurile de vehicule electrice CITEȘTE ȘI China contestă la OMC măsurile UE privind importurile de vehicule electrice

Evenimentul de referință a reunit companii și instituții publice din domeniul energiei din ambele țări, conduse de Ministrul Energiei Sebastian-Ioan Burduja, și Viceministrul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia, Dl. Shinji TAKEUCHI. Aceasta în contextul în care relațiile dintre România și Japonia au fost ridicate la nivelul de parteneriat strategic pe 7 martie 2023, arată comunicatul.

Forumul a accelerat proiectele comune ale celor două țări în domeniul energiei, în special dezvoltarea energiei nucleare de generație nouă, extinderea capacităților de stocare a energiei regenerabile, producția de hidrogen verde și implementarea tehnologiilor de captare, utilizare și stocare a carbonului, precizează ministerul.

”Forumul de astăzi nu este doar un schimb de idei, ci include asumarea unor angajamente concrete. Prin parteneriatele noastre, România își asumă rolul de lider regional în energia regenerabilă și nucleară. Astăzi am făcut un pas concret în direcția unei Românii mai sigure, mai competitive și mai sustenabile din punct de vedere energetic. Sunt convins că prin această colaborare dintre experiența administrației și mediului privat din Japonia și deschiderea României și oportunitățile existențe în țara noastră, în viitorul cel mai apropiat vom avea rezultate remarcabile în relația bilaterală prin parteneriate care vizează: hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, stocarea în baterii, producția de hidrogen și amoniac albastru, producția de uraniu, captarea dioxidului de carbon etc. Vorbim de investiții de miliarde de euro care vor crea noi locuri de muncă și vor asigura prețuri accesibile la energie și securitate energetică pentru toți românii”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

În cadrul forumului, Ministerul Energiei din România și compania japoneză Itochu Corporation au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru dezvoltarea investiției Tarnița-Lăpuștești, un proiect de importanță strategică pentru echilibrarea sistemului energetic național, absolut necesar în contextul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile.

Având în vedere provocările globale actuale, accentuate de conflictul din Ucraina și creșterea cererii de energie în sectoare precum IT-ul și industria grea, părțile și-au reafirmat angajamentul de a colabora în găsirea unor soluții inovatoare pentru asigurarea securității energetice. România a prezentat o serie de proiecte majore, printre care unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul reactorelor modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești, invitând partenerii japonezi să contribuie cu tehnologie și cunoaștere. Alte domenii cu potențial ridicat de cooperare sunt termoficarea în sistem centralizat, producția de hidrogen și generarea de energie electrică din surse regenerabile, menționează ministerul Energiei.

Miniștrii și companiile celor două țări au confirmat, de asemenea, sprijinul pentru atragerea investițiilor japoneze în România și a programelor comune de finanțare, în special în domeniul tehnologiilor de vârf.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
itochu
sebastian burduja