Rusia a început anul acesta exporturi de combustibili către Iran pe calea ferată, pentru prima dată, după ce cumpărătorii tradiționali au evitat comerțul cu Moscova, potrivit unor trei surse din industrie și datelor despre exporturi, transmite Reuters.
Rusia și Iranul, ambele sub sancțiuni occidentale, creează legături mai strânse pentru a-și susține economiile și pentru a submina sancțiunile occidentale pe care atât Moscova, cât și Teheranul le consideră nejustificate, scrie News.ro.
Sancțiunile occidentale asupra produselor petroliere rusești din cauza a ceea ce Moscova numește ”operațiune militară specială” în Ucraina au remodelat piețele globale de combustibil, cisternele urmând rute mai lungi și furnizorii alegând destinații și modalități de transport exotice.
Iranul este supus sancțiunilor occidentale de ani de zile, cu acces limitat la piețele globale.
Ministerele Petrolului din Rusia și Iran nu au răspuns solicitărilor de comentarii.
În toamna trecută, viceprim-ministrul rus Alexander Novak a anunțat începerea schimbului de livrări de produse petroliere cu Iranul, dar livrările efective au început abia în acest an, au declarat surse pentru Reuters.
În februarie și martie, Rusia a furnizat Iranului până la 30.000 de tone de benzină și motorină, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu datele despre export.
O a treia sursă a confirmat tranzacția, dar nu a putut confirma volumele.
Toate volumele au fost furnizate pe calea ferată din Rusia prin Kazahstan și Turkmenistan.
Una dintre surse a spus că unele transporturi de benzină au fost trimise din Iran către statele vecine, inclusiv Irak, cu camioane.
Iranul este producător de petrol și are propriile rafinării, dar, recent, consumul său a depășit producția internă de combustibil, în special în provinciile sale din nord, a declarat un trader de pe piața de produse petroliere din Asia Centrală.
Rusia a furnizat cantități mici de combustibil Iranului cu tancuri petroliere, prin Marea Caspică, așa cum a fost cazul în 2018, au declarat doi traderi familiarizați cu chestiunea.
Companiile petroliere ruse sunt în prezent interesate să exporte motorină și benzină către Iran pe calea ferată, deoarece exporturile pe mare se confruntă cu tarife de transport ridicate și un plafon de preț impus de țările G7.
Cu toate acestea, exporturile feroviare se confruntă cu blocaje de-a lungul rutei, au spus sursele.
"Ne așteptăm ca livrările de combustibili către Iran să crească în acest an, dar vedem deja câteva probleme legate de logistică, din cauza congestionării feroviare. Acest lucru ar putea împiedica exporturile să crească", a spus una dintre sursele familiarizate cu livrările către Iran.