Romgaz va continua dezvoltarea proiectului de la Caragele, compania urmând a investi în perioada următoare circa 100 de milioane de euro în noi sonde de exploatare și evaluare.
Conducerea Romgaz s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliilor Județene Buzău și Brăila, dar și cu primarii din zona proiectului Caragele, pentru a găsi soluții comune astfel încât proiectul să își continue dezvoltarea într-un ritm rapid, cu impact pozitiv asupra comunităților din zonă.
’’Romgaz continuă dezvoltarea zăcământului, unde investițiile au ajuns deja la 40 milioane de euro, iar în perioada următoare vom mai investi circa 100 milioane de euro în noi sonde de exploatare și evaluare. În zonă vom dezvolta, ținând cont de intensificarea programului de explorare în zona Muntenia Nord- Est, un atelier adăugat structurii existente și care să susțină dezvoltarea activității companiei. Activitatea constă în realizarea unui număr important de sonde de explorare, conducte de aducțiune și colectoare destinate sondelor cu rezultate importante la testele de producție care urmează a fi puse în producție. Vor fi redistribuiri de personal dar și angajări, urmând să ajungem la câteva sute de persoane care vor lucra la proiect în momentul în care structura va fi pusă în integralitate în exploatare. Este o veste bună și pentru companie, și pentru zonă, deoarece arătăm că avem capacitatea de a face investiții cu efecte benefice pentru economie’’, a declarat Virgil Marius Metea, director general Romgaz.
Romgaz a anunțat anul trecut că a descoperit la Caragele un zăcământ de gaze naturale care însumează 30 miliarde de metri cubi, conform primelor estimări, și ar putea acoperi consumul pe trei ani.
Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România.