Romcim a finalizat construcția parcului eolian care alimentează direct fabrica de ciment din Medgidia. Proiectul, finanțat cu 30 de milioane de lei din PNRR

Romcim a finalizat construcția parcului eolian care alimentează direct fabrica de ciment din Medgidia. Proiectul, finanțat cu 30 de milioane de lei din PNRR
scris 1 nov 2024

Producătorul de ciment Romcim, care face parte din grupul irlandez CRH, a finalizat construcția parcului eolian care alimentează în mod direct fabrica de ciment din Medgidia, județul Constanța.

Conform sursei citate, parcul eolian include 5 turbine, cu o capacitate instalată totală de circa 30 MW și o producție netă anuală estimată de aproximativ 80GWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Gigantul petrolier Shell a înregistrat un profit de 6 miliarde de dolari și lansează un nou program de răscumpărare de acțiuni CITEȘTE ȘI Gigantul petrolier Shell a înregistrat un profit de 6 miliarde de dolari și lansează un nou program de răscumpărare de acțiuni

“Energia electrică produsă va fi utilizată în totalitate pentru consumul propriu al fabricii, acoperind un procent semnificativ din cantitatea de energie anuală necesară și asigurând o amprentă de carbon redusă pentru produsele realizate în fabrică”, se menționează în comunicat.

Proiectul, început în august 2023, a beneficiat de fonduri nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care sprijină investițiile în noi capacități de producție de energie electrică din surse solare și eoliene.

La vremea respectivă, a avut loc semnarea primelor contracte cu 12 companii pentru schema care vizează capacități de producere a energiei din surse regenerabile din PNRR. Potrivit datelor transmise de Ministerul Energiei, la solicitarea Economedia, valoarea totală a primelor 12 contracte se ridică 58 milioane lei (11 milioane euro).

Compania Romcim, parte a grupului irlandez CRH, cel mai mare producător de materiale de construcții din lume, a primit atunci cel mai mare contract de finanțare, de 30 milioane lei.

Parcul eolian va produce energie regenerabilă, contribuind la o reducere cu peste 40.000 tone de CO2 anual în mixul energetic național.

FOTO Înțelegere surpriză pentru proiectul aurifer din România al canadienilor Euro Sun, al doilea ca mărime din Europa: Cel mai mare comerciant de materii prime din lume cumpără în avans toată producția CITEȘTE ȘI FOTO Înțelegere surpriză pentru proiectul aurifer din România al canadienilor Euro Sun, al doilea ca mărime din Europa: Cel mai mare comerciant de materii prime din lume cumpără în avans toată producția

Romcim este activă pe piața producerii de ciment, agregate, betoane și elemente prefabricate din beton. Romcim deține și operează două fabrici de ciment, la Medgidia și Hoghiz, o stație de măcinare la Târgu-Jiu, precum și o rețea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate, stații de betoane, stații producătoare de elemente prefabricate de beton.

Grupul de companii CRH din România are circa 2.500 de angajați și operează 52 de unități, administrate prin companiile: Romcim, Elpreco, Ferrobeton, Bauelemente, Sapphire și TehnoWorld.

viewscnt
Afla mai multe despre
romcim
fabrica de ciment