Război în jurul banilor Electrica SA: ministrul Energiei aduce acuzații grave membrilor CA, fostul ministru le ia apărarea

Război în jurul banilor Electrica SA: ministrul Energiei aduce acuzații grave membrilor CA, fostul ministru le ia apărarea
scris 11 nov 2015

Ministerul Energiei aduce acuzații grave membrilor Consiliului de Administrație al Electrica, după ce premierul interimar Sorin Cîmpeanu i-a cerut ministrului Andrei Gerea să lămurească situația de la companie, în urma unui comunicat al ONG-urilor Fredom House, Centrul Român de Politici Europene și Expert Forum, organizații care susțin că Gerea încearcă să intervină arbitrar în activitatea Electrica, prin schimbarea membrilor CA care au promovat politici responsabile, pentru a deturna bani pentru scopuri politice.

"Ne manifestăm regretul că unele ONG-uri au picat în plasa unor indivizi care, sub spectrul pierderii unor privilegii și beneficii nesusținute de prestația lor și pe care unii le-ar putea cataloga drept nesimțite, a unor indivizi care, sub masca depolitizării, au răspândit informații neadevărate despre situația de la Electrica. Nu putem tolera încercările de a sprijini crearea unei noi generații de băieți deștepți care vizează un nou tip  de căpușare a companiilor de stat sau a banilor acționarilor", se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei publicat miercuri seara.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministerul Energiei, principalul acționar al Electrica SA, cu peste 48% din acțiuni, a reușit, cu ajutorul unor acționari minoritari, să impună în AGA de marți a companiei modificarea actului constitutiv al societății în sensul majorării numărului membrilor Consiliului de Administrație de la 5 la 7, modificare care are ca efect necesitatea desemnării unui nou CA.

Modificarea a fost votată în pofida avertismentului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acționar semnificativ al Electrica, cu 8,65% din acțiuni, potrivit căruia modificarea actului constitutiv menționată mai sus, în forma propusă de Ministerul Energiei, riscă să ducă la anumite încălcări ale planului de acțiune de guvernanță corporativă agreat de companie cu BERD și asumat prin prospectul de ofertă publică inițială în baza căruia Electrica SA a fost listată la bursă.

Ce spun ONG-urile

"Noul ministru Andrei Gerea a încercat să-i aducă „la ordine” pe membrii CA. A încercat să intervină arbitrar în activitatea companiei, să anuleze planurile de investiții și decăpușare. În fine, a încercat să deturneze banii colectați prin ieșirea la bursă pentru scopuri politice imediate, fapt pentru care ministrul a încercat să intervină peste membrii CA. Întrucât a eșuat, azi (marți - n.r.) a pus în practică un plan indirect: a propus creșterea numărului de membri din CA de la 5 la 7, care automat duce la schimbarea membrilor actuali, care au promovat politicile etice. Practic, ministrul demisionar Gerea încearcă să-și numească oameni în CA al Electrica și să pună astfel, post-mortem, mâna pe bani. Un guvern mort care încă mai face mizerii", se arată în comunicatul de marți al ONG-urilor menționate mai sus.

Organizațiile citate atrag atenția că, în plus, BERD, acționar minoritar la Electrica, a propus marți ca cei numiți în viitorul CA să respecte criterii de profesionalism și integritate, dar propunerea a fost respinsă de ministerul condus de Andrei Gerea. În AGA de marți de la Electrica a fost respinsă propunerea BERD privind modalitatea de desemnare a unui nou CA al companiei, propunere care ar fi permis actualului Consiliu de Administrație să păstreze într-o oarecare măsură controlul asupra procesului de selecție a noilor membri CA.

"Comitetul de Nominalizare și Remunerare va depune la Consiliu, înainte de sfârșitul anului, un set de criterii de eligibilitate pentru membrii Consiliului. În urma adoptării criteriilor de eligibilitate, Consiliul existent va convoca o adunare generală extraordinară a acționarilor înainte de data de 15.01.2016 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate pentru membrii Consiliului. La adoptarea criteriilor de eligibilitate de către acționari, Consiliul va convoca imediat, dar nu mai târziu de data de 01.03.2016, o adunare generală extraordinară a acționarilor pentru alegerea unui nou Consiliu", era formularea propunerii BERD, înscrisă pe ordinea de zi a AGA Electrica SA de marți și respinsă la vot.

Comitetul de Nominalizare și Remunerare al Electrica SA este format din trei membri ai Consiliului de Administrație actual al societății, respectiv Arielle Malard de Rothschild, care este și președinte al Comitetului, Michael Boersma și Cristian Busu. Din CA al Electrica mai fac parte Victor Cionga, care este și președinte al Consiliului, precum și Victor Vlad Grigorescu.

Ce spune Ministerul Energiei

În replică, Ministerul Energiei susține că propunerea sa de creștere a numărului de membri CA a fost validată de peste 70% dintre cei prezenți în AGA, statul român nedeținând majoritatea în companie.

"Propunerea venită din partea Ministerului, de creștere a numărului de membri CA de la 5 la 7, a avut în vedere aducerea unui plus de valoare din punct de vedere managerial și al pregării tehnice, lipsa acestora ducând la sincope evidente în activitatea societății. Probabil că am supărat foarte tare pentru că nu am acceptat o majorare a indemnizațiilor cu 50%, de la 2.000 la 3.000 euro/lună, sau introducerea unor noi comisioane pentru participările la ședințele de CA sau la comitetele consultative de câte 1.000 euro/ ședință! ", mai acuză Ministerul Energiei. 

Acesta întreabă, retoric, "Care sunt „performanțele” companiei pentru care se solicitau aceste majorări?".

"Din investițiile angajate, până la 30.08.2015, societățile din grupul Electrica au realizat investiții de 279,285 milioane lei, adică circa 32 % din investițiile angajate pentru întreg anul 2015 (circa 20% din planul asumat prin IPO) și propuneri de genul reducerii cheltuielilor cu mentenanța cu 94%! Lăsăm la latitudinea celor interesați să traga concluziile. În aceste condiții, ne putem întreba ce interese au oare cei care sunt deranjați de poziția ministerului față de imperativitatea îndeplinirii obligațiilor asumate prin prospectul de IPO, efectuarea cheltuielilor de mentenanță pentru siguranța rețelelor din segmentul de distribuție, în așa fel încât situații de genul celor de la Carei, când mii de oameni au rămas în beznă în mijlocul iernii, să nu se mai repete sau față de necesitatea introducerii unor criterii de performanță pentru activitatea CA și a agreării unui plan de management cu ținte și termene precise de îndeplinire? Afirmând încă o dată că principiile care ne-au călăuzit în activitatea noastră au fost urmărirea interesului statului român, transparența deciziilor, respectul față de toți investorii, securitatea rețelei energetice și calitatea serviciilor oferite cetățenilor, stăm la dispoziția celor interesați cu documente care să stabilească, fără dubiu, adevărul celor susținute de noi", se afirmă în comunicatul Ministerului Energiei.

Ce spune fostul ministru

În apărarea CA-ului Electrica a sărit fostul ministru delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, în mandatul căruia a fost listată la Bursă Electrica SA și pe care unele voci din industria energetică îl văd revenind în fruntea ministerului în noul guvern al premierului proaspăt desemnat Dacian Cioloș. Acesta susține, într-o postare pe contul său de Facebook de miercuri seara, că "din păcate, conducerea Ministerului Energiei a ales să continue bătaia de joc începută la Electrica, dezinformând, în această seară, opinia publică în loc să își asume greșeala făcută".

Fostul ministru arată că "este cunoscut de toți cei din domeniu că reducerea mentenanței cu 94% privește nicidecum cheltuielile de întreținere făcute de Electrica, ci doar economiile realizate prin restructurarea companiilor de sevicii energetice neviabile care au intrat în insolvență, așa cum s-a promis la listare".

"Este, de asemenea, cunoscut că nu 70% dintre acționarii prezenți au votat propunerea ministerului, ci doar 2 dintre cei aproximativ 50 prezenți, unul dintre cei doi fiind ministerul, iar cel de-al doilea fiind unul care a acceptat o înțelegere meschină. Cei doi au întrunit însă, împreuna, necesarul de voturi pentru ca propunerea să treacă", mai susține Răzvan Nicolescu.

Acesta continuă spunând că, în ceea ce privește investițiile, dacă ministerul ar fi fost preocupat cu adevărat de soarta acestora, nu ar fi tergiversat aprobarea lor până la mijlocul anului 2015.

"În ceea ce privește bonusurile, din câte cunosc, nu s-a pus problema de transformare a componentei variabile într-o componentă fixă, fiind cerută o creștere semnificativă a salariilor managementului, creștere care a și fost aprobată de către minister. Remunerațiile de la Electrica sunt sub media remunerației companiilor de profil din piață, iar boardul Electrica este remunerat la un nivel inferior celui din boarduri în care sunt șefi actuali din minister. În consecință, aducerea în discuție a acestora este doar o încercare de a abate atenția de la tentativele de politizare începute încă din luna ianuarie 2015 și la care nu se dau explicații în comunicat. Dacă boardul Electrica, care conține două nume cu o mare reputație internațională, nu era performant, era corect să se ceară, după justificarea prealabilă, schimbarea acestuia, evitându-se meschinăria care vizează creșterea numărului de membri, încălcându-se acordul de guvernanță corporativă încheiat la listare", mai afirmă fostul ministru delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Conflictul e mai vechi

Relațiile dintre Electrica SA și Ministerul Energiei sunt tensionate de mai multă vreme. Pe 9 septembrie, într-o altă AGA, dominată de statul român, a fost respins planul de administrare al societății propus de Consiliul de Administrație. În replică, Consiliul de Administrație a făcut publică o scrisoare adresată în luna august ministrului Energiei, Andrei Gerea, în care membrii CA îi atrăgeau atenția că reprezentanții ministerului vor să controleze Consiliul și se implică în numirea șefilor filialelor Electrica SA, ceea ce contravine actului constitutiv al companiei.

În aceeași zi, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie SA (SAPE), la care acționar unic este statul, prin Ministerul Energiei, și care a moștenit participațiile Electrica SA la filialele sale de distribuție, inclusiv litigiile inițiate de Electrica împotriva cumpărătorilor participațiilor majoritare la respectivele filiale, a cerut Electrica SA daune totale de circa 1,3 miliarde euro pentru neurmărirea îndeplinirii obligațiilor post-privatizare de către respectivii cumpărători.

La o zi după AGA din 9 septembrie, în cadrul unei conferințe desfășurate chiar la sediul central al Electrica SA, Bogdan Badea, secretar de stat în Ministerul Energiei, a acuzat public lipsa de investiții a companiilor din domeniu, care afectează siguranța în aprovizionare și calitatea serviciilor oferite consumatorilor, declarând că nu se va lăsa cumpărat de "diverse grupuri de interese care căpușează sistemul energetic" și că statul, prin Ministerul Energiei, "nu se va lăsa intimidat să închidă ochii la partea de performanță".

Prin listarea la Bursă a Electrica SA de anul trecut, statul român, prin Ministerul Energiei, a renunțat la calitatea de acționar unic al companiei, rămânând cu o participație de 48,78% la capitalul social al Electrica. În urma listării, Electrica SA a obținut circa 500 milioane euro, resurse care ar trebui utilizate pentru investiții în dezvoltarea rețelei de distribuție de energie electrică. Compania dispune de lichidități de circa 630 milioane euro și are programate investiții de peste 2,8 miliarde lei în perioada 2015 - 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica sa
andrei gerea
ministerul energiei