Rafinăria Petromidia intră în revizie timp de 15 zile

Rafinăria Petromidia intră în revizie timp de 15 zile
scris 29 aug 2016

Rafinăria Petromidia intră în revizie timp de 15 zile, perioadă în care vor avea loc lucrări ce fac parte din programul de mentenanță periodică a instalațiilor, a anunțat luni seara compania Rompetrol Rafinare, parte din grupul KMG International, care subliniază că a notificat încă de săptămâna trecută autoritățile locale de mediu legat de aceste lucrări.

Lucrările erau programate inițial pentru luna septembrie, menționează societatea, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Rafinăria a finalizat deja procedurile de oprire eșalonată a instalațiilor și urmează  golirea și curățarea cu abur a echipamentelor. În această perioadă se vor realiza lucrări de reparație, mentenanță și probe tehnologice în instalațiile de pe platforma Petromidia", precizează compania.

Oficialii Rompetrol Rafinare spun că, pe parcursul acestei perioade, compania va continua livrările de produse către clienții și partenerii săi, conform angajamentelor asumate.

Activitatea rafinăriei Petromidia și a diviziei de petrochimie a fost oprită în perioada 11 octombrie – 20 noiembrie 2015 pentru realizarea reviziei generale programate de cinci ani, valoarea totală a investițiilor realizate s-a ridicat la 82 milioane dolari.

Un incendiu s-a produs în 22 august, pe platforma Petromidia din Năvodari, în urma căruia un angajat al rafinăriei a murit în 23 august, acesta având arsuri pe aproape toată suprafața corpului. Alți trei bărbați răniți în incendiu sunt în stare stabilă, un pacient fiind internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală și este în continuare intubat, iar ceilalți doi, la Spitalul de Arși, au fost supuși unor intervenții chirurgicale.

EXCLUSIV KPMG scoate la vânzare rămășițele Astra Asigurări. Posibilii cumpărători sunt și creditori. BCR și Raiffeisen au un rol important CITEȘTE ȘI EXCLUSIV KPMG scoate la vânzare rămășițele Astra Asigurări. Posibilii cumpărători sunt și creditori. BCR și Raiffeisen au un rol important

Reprezentanții Rompetrol susțin că primele cercetări ale specialiștilor arată că incendiul de pe platforma Petromidia nu a fost precedat de o explozie.

Procurorii constănțeni au deschis dosar penal în cazul incendiului de la rafinăria Petromidia și fac cercetări pentru mai multe infracțiuni, între care ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

O anchetă face și Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța, pentru a stabili cum a avut loc incidentul.

Totodată, reprezentanți ai INSEMEX Petroșani vor face o expertiză pentru a afla cum s-a petrecut evenimentul de la rafinărie.

"În cadrul anchetei oficiale a autorităților privind incidentul care a avut loc pe 22 august în incinta rafinăriei, în cursul zilei de 26 august s-au primit citații, atât de către societățile Rompetrol Rafinare și Rominserv, cât și de patru  angajați ai acestora. În baza lor, atât cele două societăți cât și angajații săi sunt convocați pentru data de 31 august, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru a furniza informații suplimentare", menționează compania.

De asemenea, ambele societăți au demarat o ancheta internă pentru a elucida împrejurările care au cauzat tragicul eveniment.

"Încă de la început, societățile grupului au asigurat tot suportul autorităților implicate în cercetarea incidentului, fiind puse la dispoziția acestora toate documentele solicitate", se mai arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
rafinăria petromidi