Producția de cărbune a crescut

Producția de cărbune a crescut
scris 2 aug 2021

Producția de cărbune net a României a totalizat, în primul semestru al acestui an, 1,287 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 25,7% (263.000 tep), mai mare față de cea din perioada similară din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

În perioada menționată, România a importat 161.600 tep cărbune net, cu 14.500 tep (9,9%) mai mult față de cantitatea importată în perioada similară a anului anterior, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Ora de Profit.ro la Prima TV - Ministrul Năsui anunță: Ajutorul pentru HoReCa va fi acordat tuturor firmelor, dar în rate. Am schimbat filosofia, până acum erau o groază de discriminări, puteai să aștepți mult și bine până îți luai banii! CITEȘTE ȘI VIDEO Ora de Profit.ro la Prima TV - Ministrul Năsui anunță: Ajutorul pentru HoReCa va fi acordat tuturor firmelor, dar în rate. Am schimbat filosofia, până acum erau o groază de discriminări, puteai să aștepți mult și bine până îți luai banii!

Comisia Națională de Strategie și Prognoză estimează pentru acest an o producție de cărbuni de 3,020 milioane tep, în creștere cu 9,9% față de 2020, și importuri de 370.000 tep, în scădere cu 12,1%. Pentru 2022, CNSP prognozează o producție de 2,935 milioane tep, în scădere cu 2,8%, și importuri de 270.000 tep, în scădere cu 27%.

Conform Strategiei Energetice Naționale, producția totală de cărbune va scădea de la 32 TWh în 2030, la 12 TWh în 2050, în continuarea tendinței de diminuare a cărbunelui în mixul energetic (45 TWh, în 2020).

Pentru anul 2030, rezultatele modelării în Scenariul Optim ales arată că energia produsă din cărbune va înregistra o ușoară scădere, la 15,8 TWh, și va avea o pondere de 20,6%. 

viewscnt
Afla mai multe despre
carbune
ins