Producătorii de energie regenerabilă se vor putea asocia în "cooperative" de tranzacționare cu lideri desemnați

Producătorii de energie regenerabilă se vor putea asocia în "cooperative" de tranzacționare cu lideri desemnați
scris 10 iul 2019

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are în vederea modificarea mai multor reglementări proprii privind tranzacționarea pe piețele angro de energie electrică, în scopul de a permite aplicarea unei prevederi nou-introduse anul trecut în legislația primară de promovare a energiei regenerabile, potrivit căreia producătorii de energie verde se pot asocia pentru a tranzacționa în mod agregat pe aceste piețe.

"(...) 2 sau mai mulți producători de energie din surse regenerabile, indiferent de tehnologia folosită, în vederea îmbunătățirii performanțelor financiare și de producție, pot participa pe piețele concurențiale de energie împreună ca o singură entitate agregată, cu respectarea prevederilor Legii concurenței (...)", este modificarea legislativă intrată în vigoare în urmă cu un an.

Urmărește-ne și pe Google News

Modificarea s-a făcut prin derogare de la mai multe prevederi ale Legii energiei:

"Articolul 23
Funcționarea pieței concurențiale
(1) Tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu.
Articolul 28
Obligațiile producătorilor
Producătorii au, în principal, următoarele obligații:
b) în cazul unităților dispecerizabile să oferteze întreaga putere electrică disponibilă pe piața de echilibrare, definită conform reglementărilor emise de autoritatea competentă;
c) să oferteze public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică disponibilă."

Daniel Dăianu se retrage din Consiliul de Administrație al BNR, după ce a fost numit membru al Consiliului Fiscal CITEȘTE ȘI Daniel Dăianu se retrage din Consiliul de Administrație al BNR, după ce a fost numit membru al Consiliului Fiscal

Parlamentarii au justificat atunci introducerea acestei prevederi prin aceea că energia regenerabilă, prin natura ei, este impredictibilă și dependentă de factorul meteo.

"Prin agregarea a doi sau mai mulți producători din surse regenerabile din tehnologii diferite, cantitatea de dezechilibre în sistem scade, iar vânzarea energiei se poate face mai eficient. Obligația producătorilor de energie din surse regenerabile de a vinde energia „în bandă” îi transformă pe aceștia de facto în traderi și crește în mod nejustificat cantitatea de energie vândută/cumpărată în PZU/piața de echilibrare, cu efecte adverse asupra formării prețului. Un producător mic nu are capacitatea de a forma produse standard de unul singur, prin natura mărimii nu poate avea departamente sofisticate de trading, iar în situația actuală el se vede de facto exclus din piața bilaterală de energie electrică", a fost argumentul pentru introducerea amendamentului menționat în Legea de aprobare a OUG nr. 24/2017 privind modificarea și completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

ANRE a modificat deja în acest sens, în mai anul acesta, Regulamentul privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă și prin contracte de procesare, iar acum are în vedere să modifice corespunzător și alte regulamente similare.

"Modalitatea propusă pentru participarea producătorilor de energie din surse regenerabile (E-SRE) sub formă agregată este aceea ca producătorii care constituie de comun acord o entitate agregată să desemneze pe unul dintre ei care să-și asume toate responsabilitățile și drepturile prevăzute în convenția de participare și în contractul rezultat în urma tranzacționării (...). În ceea ce privește participarea la piața de echilibrare, deoarece agregarea mai multor unități de producere operate de producători diferiți este deja permisă prin legislația secundară, modificarea propusă este aceea ca poziția în ordinea de ierarhizare pentru dispecerizarea cu prioritate să fie cea corespunzătoare tehnologiei care are ponderea cea mai mare, ca putere instalată, în cadrul entității agregate. Ca urmare a acestei modificări, este de așteptat ca Transelectrica SA să poată admite, pe baza procedurii proprii, agregarea unităților având tehnologii E-SRE diferite", explică ANRE.

EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM

După cum a relatat Profit.ro, legislația românească va fi modificată pentru a se permite vânzarea în avans către furnizori, de către dezvoltatorii de proiecte de centrale de producție de energie, a electricității care urmează să fie produsă, în scopul facilitării obținerii de finanțare pentru implementarea respectivelor proiecte, măsură cerută de mult timp atât de investitorii interesați, cât și de furnizori și de consultanții în domeniu.

Furnizorii români de energie electrică deplâng de mulți ani faptul că nu pot încheia contracte pe termen lung de cumpărare de energie în avans de la dezvoltatorii de proiecte de producție de electricitate din cauza faptului că, potrivit reglementărilor în vigoare, acești dezvoltatori nu pot deveni participanți la piața de energie până la finalizarea și punerea în funcțiune a proiectelor lor.

Legislația în prezent în vigoare prevede că producția de energie electrică se desfășoară în baza unei licențe ANRE pentru exploatarea comercială de capacități energetice, participarea la piața de energie administrată de OPCOM fiind condiționată de deținerea acestei licențe. Potrivit unui proiect legislativ, se are în vedere introducerea unei excepții la această normă, care va permite unui producător care urmează să realizeze o investiție într-o capacitate de producere de energie electrică să tranzacționeze pe o platformă de piață dedicată, fără a deține în prealabil o licență, energia viitoare ce va fi produsă de respectiva capacitate, ca garanție pentru obținerea finanțării necesare.

"Astfel, prevederile propuse elimină o barieră în calea creerii unei piețe funcționale, centralizate, pentru încheierea de contracte pe termen lung", este motivarea modificării legislative propuse.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie regenerabila
producatori energie regenerabila
subventii producatori energie regenerabila
tranzactii angro energie regenerabil
pret energie