Primarul Timișoarei: Companiile de apă și de transport vor avea probleme mari și prețurile vor crește din cauza crizei din energie

Primarul Timișoarei: Companiile de apă și de transport vor avea probleme mari și prețurile vor crește din cauza crizei din energie
scris 3 sep 2022

Asociația Municipiilor nu a fost consultată referitor la prevederile nnoii ordonanțe pe energie și deja au fost descoperite unele provocări, astfel că instituții din subordinea primăriilor vor avea probleme, a declarat primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz.

Fritz a făcut declarațiile, sâmbătă, într-o conferință de presă, după ce a participat la ședința Asociației Municipiilor de la Cluj-Napoca, unde primarii de municipii au discutat despre criza energetică.

Urmărește-ne și pe Google News

Societatea de termoficare din Timișoara, Colterm, nu a încheiat încă un contract pentru furnizarea de gaze naturale, iar aceeași situație se regăsește și în alte orașe și municipii din țară.

”Știți foarte bine că Colterm nu a încheiat încă un contract de gaz pentru toată cantitatea de care are nevoie și mulți colegi din țară au venit la mine și mi-au spus că sunt în aceeași situație. Vreau să subliniez că problema este mai mare în Timișoara pentru că suntem a doua cea mai mare termie în țară și avem foarte mulți clienți. Dar e clar că e o problema structurală în piață și mă aștept ca Guvernul să ia în serios această problemă și să găsească soluții ca plafonarea prețurilor să nu ducă de fapt la o închidere a pieței și să nu mai vină firme să încheie contracte”, a declarat Dominic Fritz.

EXCLUSIV Daea discută cu Asociația Producătorilor de Zahăr din zona Luduș un transfer al fabricii pe care gigantul francez Tereos vrea să o închidă. Interes și din partea Scandia Food, liderul pieței conservelor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Daea discută cu Asociația Producătorilor de Zahăr din zona Luduș un transfer al fabricii pe care gigantul francez Tereos vrea să o închidă. Interes și din partea Scandia Food, liderul pieței conservelor

Edilul din Timișoara a adăugat că în special companiile din subordinea primăriilor vor avea probleme, iar acest lucru înseamnă creșterea prețurilor.

”Aceeași situație avem și pe piața energiei, unde acum a ieșit o ordonanță pe energie care nu a văzut-o nimeni înainte. Este absolut inacceptabil ca un proiect legislativ atât de important, cu un impact atât de mare în țară, nu doar pentru cetățeni, ci și pentru instituțiile publice, iese fără niciun fel de consultare. Asociația Municipiilor nu a fost consultată și deja am descoperit primele provocări, de exemplu, societățile în subordinea primăriilor nu sunt acolo incluse la anumite prevederi și asta ar înseamnă că ar trebui să creștem iarăși tariful, de exemplu, la apă, companiile de apă o să aibă o problemă mare, companiile de transport în comun o să aibă o problemă mare și de aceea trebuie să o spun foarte clar: în această criză nu ne mai permitem amatorism, nu ne mai permitem să emitem acte legislative care să nu fie consultate cu cei care trebuie să le pună în practică și cu cei care trebuie să sufere consecințele”, a declarat Dominic Fritz.

viewscnt
Afla mai multe despre
criza energie
companii de apa
transportâ
dominic fritz