Prețurile petrolului au scăzut cu mai mult de 3%, la cel mai redus nivel din ultimele șase luni

Prețurile petrolului au scăzut cu mai mult de 3%, la cel mai redus nivel din ultimele șase luni
scris 13 dec 2023

Prețurile petrolului au scăzut marți cu mai mult de 3%, atingând cel mai redus nivel din ultimele șase luni, pe fondul îngrijorărilor crescânde privind supraoferta și noile date economice din SUA care semnalează o cerere mai scăzută în lunile următoare, transmite Reuters.

Contractele futures pentru țițeiul Brent cu livrare în februarie au scăzut cu 2,90 dolari, sau cu 3,8%, la 73,13 dolari pe baril, iar în timpul tranzacțiilor au coborât până la 73,08 dolari, cel mai redus nivel din iunie, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Iohannis retrimite în Parlament legea care dubla la 900 kW pragul scutirii de dezechilibre a prosumatorilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Iohannis retrimite în Parlament legea care dubla la 900 kW pragul scutirii de dezechilibre a prosumatorilor

Prețul țițeiului american West Texas Intermediate cu livrare în ianuarie a scăzut cu 2,79 dolari, sau cu 3,91%, până la 68,53 dolari pe baril.

”Sentimentul negativ față de complexul petrolier încă este copleșitor în acest moment”, a spus analistul Kpler Matt Smith.

Cererea slabă și îngrijorările că acordul OPEC+ nu va face suficient pentru a limita oferta de petrol continuă să afecteze prețurile, a adăugat el.

Atât OPEC și AIE își actualizează previziunile în această săptămână.

După publicarea cifrelor referitoare la inflația din SUA aferentă lunii noiembrie, care au confirmat așteptările, investitorii așteaptă acum rezultatul reuniunii Federal Reserve de miercuri.

Notarii primesc noi competențe privind procedurile succesorale CITEȘTE ȘI Notarii primesc noi competențe privind procedurile succesorale

Banca centrală este așteptată să lase dobânzile nemodificate.

În Orientul Mijlociu, rebelii houthii din Yemen au declarat că au atacat un petrolier comercial norvegian, în ultimul lor protest împotriva bombardamentului Israelului asupra Gaza, crescând riscul întreruperii aprovizionării în regiune.

De asemenea, în atenție sunt discuțiile de la summitul COP28 privind schimbările climatice, unde negociatorii așteaptă un nou proiect de acord, după ce multe țări au criticat o versiune anterioară ca fiind prea slabă, deoarece a omis ”o eliminare treptată” a combustibililor fosili.

Și sunt așteptate și cele mai recente rapoarte privind stocurile de petrol din SUA, care ar putea să arate o scădere de 1,5 milioane de barili a acestora.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret