Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au crescut luni cu peste 8%, apropiindu-se de maximele istorice, în condițiile în care livrările de gaze rusești spre Germania prin conducta Yamal-Europe sunt la un nivel foarte redus, transmite Reuters.
Creșterea rapidă a prețului energiei în Europa în acest an a provocat o majorare a facturilor la electricitate, îngrijorări cu privire la efectele secundare asupra inflației și un colaps al numărului de furnizori de utilități în Marea Britanie, scrie Agerpres.
Luni, la bursa de la Amsterdam, cotațiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau la 146 de euro pentru un Megawatt-oră, după ce anterior au ajuns până la 146,73 euro pentru un Megawatt-oră, apropiindu-se de maximul istoric de 155 de euro stabilit în luna octombrie.
Operatorul german de rețea Gascade a anunțat că livrările de gaze rusești spre Germania s-au diminuat, în condițiile în care vineri grupul rus Gazprom a început să umple cu gaze cea de a doua linie a gazoductului Nord Stream 2, ceea ce a dat naștere la îngrijorări cu privire la aprovizionarea clienților europeni.
"Noile diminuări ale livrărilor în nord-vestul Europei, de-a lungul uneia din cele trei conduct principale, coincid atât cu începutul umplerii cu gaze a celei de a doua linii a Nord Stream 2 cât și cu temperaturile neobișnuite de scăzute din Rusia", subliniază analiștii ICIS.
Volumul livrărilor de gaze la punctul de măsurare Mallnow, de la granița dintre Germania și Polonia, se situa luni la aproximativ 370.000 de kilowați-oră (kWh/h), comparativ cu peste 1,2 milioane kWh/h sâmbătă și peste 10 milioane kWh/, vineri.
În medie, luna aceasta livrările de gaze prin conducta Yamal-Europe, o rută importantă pentru livrările de gaze rusești spre Europa via Belarus, s-au situat între 9 și 12 milioane kWh/h.
"Gazprom livrează gaze în linie cu solicitările clienților și cu respectarea deplină a actualelor obligații contractuale", a informat grupul rus.
Cu toate acestea, Gazprom nu a rezervat volume de transport via conducta Yamal-Europe pentru luna decembrie și achiziționează capacități cu prilejul licitațiilor zilnice. Grupul rus a rezervat capacități de tranzit în valoare de 8,3 milioane kWh/h via conducta Yamal-Europe pentru luna ianuarie, în condițiile în care capacitățile totale oferite pentru luna ianuarie au fost de 38,4 milioane kWh/h.
De asemenea, capacitățile totale de tranzit de gaze rusești via punctul de măsurare Velke Kapusany, la granița dintre Slovacia și Ucraina, rezervate pentru luna ianuarie au fost de 13,168 milioane metri cubi pe zi.