Astfel, EBITDA grupului PPC din operațiunile românești a avansat de la 195,2 la 276,9 milioane euro.
Vânzările din România ale PPC au crescut în același interval cu 2,4%, de la 1,486 la 1,522 miliarde euro.
Grecii sunt activi pe plan local în furnizarea, distribuția și producția de energie, precum și în electromobilitate și servicii energetice diverse.
În România, în primul semestru din 2026, cota medie de piață a PPC în furnizarea de energie electrică s-a situat la 14%, iar cea din producția de energie regenerabilă – la 23%.
Furnizorul de energie din România al grupului are de recuperat de la statul român peste 300 milioane euro, reprezentând compensații cuvenite pentru acoperirea costurilor fostei plafonări a prețurilor finale la consumatori.
Pe partea de rețele de distribuție de energie, în România, indicatorul SAIDI (durata întreruperilor de alimentare) s-a îmbunătățit la 35 de minute (de la 36 de minute), iar SAIFI (numărul mediu de întreruperi) - la 0,90 (de la 0,96).
De asemenea, gradul de penetrare al contoarelor inteligente a crescut de la 58% la 63%.
La nivel de grup, grecii de la PPC au raportat pe primul semestru din 2026 un profit EBITDA ajustat de 1,2 miliarde euro, cu 20% peste cel din perioada similară a anului trecut, și un profit net ajustat, după scăderea cotei datorate actionarilor minoritari, de 400 milioane euro, dublu față de cel din S1 2025.


















