Photon Energy Group, companie din domeniul energiei regenerabile înregistrată în Olanda, vrea să atragă până la 10 milioane de euro din vânzarea de obligațiuni, fonduri ce vor fi utilizate pentru finanțarea extinderii portofoliului de parcuri fotovoltaice, inclusiv în România.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Conducerea companiei a aprobat redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni pe 6 ani din noiembrie 2021, în valoare de 55 milioane de euro, vizând atragerea de subscrieri suplimentare de până la 10 milioane de euro printr-un plasament privat.
Photon Energy intenționează să folosească încasările pentru a-și extinde în continuare portofoliul de centrale fotovoltaice, “în special în ‘punctele fierbinți’ ale energiei solare, Ungaria, România și Polonia”.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Retailerii nu au putut să transfere costurile mari către clienții finali. Deja prețurile au crescut foarte multLa finele lunii aprilie, Photon Energy avea în derulare proiecte solare cu o capacitate totală de 226 MW în România, aflate în diferite stadii de dezvoltare.
Cel mai avansat proiect, Siria, situat în Podgoria Aradului, este și primul pe care compania olandeză îl construiește în România. Dezvoltarea a început în 2021, iar proiectul a fost achiziționat în primul trimestru din acest an, construcția fiind planificată să înceapă în toamnă.
Centrala fotovoltaică va avea o putere instalată de 5,7 MW și va produce aproximativ 9 GW de energie curată pe an.
Fondată în 2008 de antreprenorii Georg Hotar și Michael Gartner, Photon Energy a intrat pe piața românească în 2015, an în care a semnat contracte de mentenanță pentru trei centrale solare din nord-vestul țării, cu o capacitate totală de 11 MW.
Compania are sediul la Amsterdam și este listată la bursele de valori din Varșovia, Praga și Frankfurt.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Prețul cerealelor este foarte aproape de maximele istorice. În Europa, situația este mai gravă decât în SUAPortofoliul Photon Energy include centrale fotovoltaice construite cu o capacitate combinată de aproape 92 MW, în Australia, Cehia, Ungaria și Slovacia, precum și proiecte în dezvoltare cu o capacitate suplimentară de peste 770 MW, în Australia, Ungaria, Polonia și România.
Recent, compania a anunțat o investiție de 1,9 milioane de euro în startup-ul polonez Lerta, care dezvoltă o centrală electrică virtuală pentru producători de energie electrică, bani ce vor sprijini expansiunea polonezilor în regiune, inclusiv în România.