Petrom, oaia neagră a OMV: ponderea companiei românești în producția totală a grupului s-a înjumătățit în ultimii 3 ani

Petrom, oaia neagră a OMV: ponderea companiei românești în producția totală a grupului s-a înjumătățit în ultimii 3 ani
scris 12 apr 2019

OMV Petrom nu mai este perla coroanei grupului OMV, ponderea producției de hidrocarburi a companiei românești scăzând de la peste 56% din totalul grupului, în primul trimestru al anului 2016, la 32% în primul trimestru al acestui an. Deja, producția de gaz din Rusia a OMV este mai mare cu 20% decât cea din România, iar în 2020 va începe și exploatarea zăcământului gigant siberian Urengoi.

În timp ce producția totală de hidrocarburi a grupului austriac s-a majorat de la 312 mii de barili echivalent petrol (bep) pe zi, în primul trimestru al anului 2016, la 474 mii bep/zi, în perioada similară a acestui an, producția OMV Petrom a scăzut de la 175 mii bep/zi la 153 mii bep/zi.

Urmărește-ne și pe Google News
Puternic, bogat, invidiat CITEȘTE ȘI Puternic, bogat, invidiat

Cu alte cuvinte, în ultimii trei ani, în principal ca urmare a extinderii OMV în Rusia și scăderii naturale a producției din România, trendul autohton a fost unul opus celui general al grupului: producția grupului s-a majorat cu 52%, cea a Petrom a scăzut cu 12,5%. Drept urmare, ponderea producției Petrom în producția totală a grupului s-a înjumătățit.

Cum zăcămintele onshore operate de OMV Petrom în România sunt unele mature, tendința de scădere a producției de hidrocarburi din ultimii ani a companiei are toate șansele să continue.

EXCLUSIV Cheltuielile României cu fantoma socialistă Krivoi Rog cresc cu 50%. Nicio soluție la orizont. Statul datorează bani și pentru 40 de tiruri cu calculatoare Felix care n-au mai ajuns niciodată în Ucraina CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cheltuielile României cu fantoma socialistă Krivoi Rog cresc cu 50%. Nicio soluție la orizont. Statul datorează bani și pentru 40 de tiruri cu calculatoare Felix care n-au mai ajuns niciodată în Ucraina

Anul trecut, producția de hidrocarburi a OMV Petrom s-a diminuat cu 5%, ca urmare în special a reducerii producției de gaze (-7%). Scăderea producției din primul trimestru al acestui an este și mai accentuată, de -8%.

În numai doi ani, poziția Petrom de perlă a coroanei în cadrul Grupului OMV a fost compromisă atât de politica guvernului român de subvenționare a consumului și descurajare a producției, cât și de cea a conducerii OMV de a investi în Rusia.

EXCLUSIV Un dezvoltator de \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un dezvoltator de "cariere miniere" de Bitcoin intră pe piața de energie revoltat de scumpiri: "Contractele sunt hilare, iar prețul absurd, industrialii plătesc mai mult decât casnicii."

Achiziționarea în 2017 a 24,99% din zăcământul Yuzhno Russkoy, operat de Gazprom, a ridicat deja producția de gaz din Rusia, peste cea din România. Producția OMV din Rusia a depășit nivelul de 100 mii bep/zi, în timp ce pe primul trimestru, în România, OMV Petrom a produs doar 82 bep/zi.

În 2020 este estimată și începerea producției în celălalt proiect în care OMV deține tot 24,99%, Achimov IV și V (din zăcământul gigant Urengoi, operat tot de Gazprom), ceea ce va ridica semnificativ ponderea producției de hidrocarburi din Rusia în totalul producției grupului, urmând a o eclipsa pe cea a OMV Petrom.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
petrom
producție
românia
rusia
gaze