Ciprul, Grecia, Israel și Italia au semnat un protocol al unui acord de construire a celei mai lungi conducte submarine de gaze naturale din lume care să aprovizioneze Europa, relatează AFP.
”Proiectul asigură o cale directă de export pe termen lung din Israel și Cipru către Grecia, Italia și alte piețe europene”, au anunțat marți cele patru țări într-un comunicat comun, potrivit News.ro.
El va permite astfel ”consolidarea securității aprovizionării (cu gaze naturale) a Uniunii Europene”, adaugă ele.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cele patru țări vor pune în comun resursele în vederea studiilor, construirii și funcționării acestui ambițios proiect, se precizează în comunicat.
Cu o lungime de aproximativ 2.000 de kilometri și un cost estimat la cinci miliarde de euro, acest gazoduct urmează să transporte gaze naturale de la un zăcământ descoperit recent în largul coastelor cipriote și israeliene către Europa, reducând astfel dependența continentului de energia rusă.
El va avea o capacitate de 0,3 la 0,45 de metri cubi și ar putea să fie finalizat până în 2025.
El va asiguralegătura între câmpul Leviathan, în largul coastelor israeliene, și câmpul Afrodita, în largul Ciprului, cu Creta, în Grecia, și Italia.
Ministrul cipriot al Energiei George Lakkotrypis, omologul său israelian Yuval Steinitz și ministrul grec al Economiei și Dezvoltării Giorgos Stathakis au asistat la ceremonia de semnare, alături de ambasadorul Italiei în Cipru Andrea Cavallari.
”Astăzi (marți) am trecut de o etapă semnificativă (...), care subliniază angajamentul politic al celor patru țări în continuarea acestui proiect”, a declarat Lakkotrypis.
”Noi considerăm cu toții că este vorba despre un pilon foarte important al ceea ce numim coridorul de gaze naturale naturale de la Mediterana de Est la Uniunea Europeană”, a adăugat el.
În iunie 2017, Steinitz declara că acest gazoduct submarin va fi ”cel mai lung și cel mai de adâncime din lume”.
Israelul a descoperit în ultimii ani importante câmpuri gazifere, inclusiv Leviathan, a cărui exploatare urmează să înceapă în 2019.
În largul Ciprului, un zăcământ a fost declarat comercial viabil - Afrodita, care ar conține 127 de miliarde de metri cubi de de gaze naturale.