OMV și ADNOC, aproape de a crea un gigant în domeniul chimiei

OMV și ADNOC, aproape de a crea un gigant în domeniul chimiei
scris 14 dec 2023

Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) este aproape de a ajunge la un acord cu OMV AG pentru a combina două entități în care firmele dețin participații, pentru a crea un gigant în domeniul chimiei, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

În iulie, OMV a început discuțiile privind o fuziune între Borealis (care produce mase plastice, produse chimice și îngrășăminte), controlată în proporție de 75% de OMV, iar restul de 25% este deținut de ADNOC și Borouge Plc, unde ADNOC deține o participație de 54%, iar Borealis 36%, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Brașovul își face parc fotovoltaic CITEȘTE ȘI Brașovul își face parc fotovoltaic

Un acord între cele două părți este iminent și ar putea fi anunțat chiar joi. Acordul va include o infuzie de capital, pentru ca ambele părți să dețină aceeași participație în noua companie, susțin sursele. Acestea adaugă că entitatea va fi evaluată la aproximativ 30 de miliarde de dolari, vânzările anuale fiind estimate la 20 de miliarde de dolari.

Reprezentanții ADNOC și OMV nu au dorit să comenteze informația.

GRAFICE Prețul gazelor - la cel mai redus nivel al ultimelor 40 de zile, deși producția acoperă doar jumătate din consum. Importuri din Ungaria și Bulgaria CITEȘTE ȘI GRAFICE Prețul gazelor - la cel mai redus nivel al ultimelor 40 de zile, deși producția acoperă doar jumătate din consum. Importuri din Ungaria și Bulgaria

După raportul Reuters, acțiunile OMV au urcat cu 3,6% la Bursa de la Viena.

În vară, Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care Compania Națională de Petrol din Abu Dhabi (ADNOC) preia o participație de aproape 25% din OMV, devenind, astfel, al doilea mare acționar al grupului energetic austriac.

În decembrie, ADNOC a semnat un acord privind preluarea unui pachet de 24,9% din acțiunile OMV de la fondul de investiții din Abu Dhabi, Mubadala Investment Company.

În urma tranzacției, ADNOC devine al doilea mare acționar la OMV. Totodată, ADNOC își majorează deținerile la companiile din industria petrochimică Borouge și Borealis, pe care le controlează împreună cu OMV și intră, indirect, în acționariatul OMV Petrom.

LIVE TEXT GALERIE FOTO \ CITEȘTE ȘI LIVE TEXT GALERIE FOTO "A fost frumos spectacolul". Hidroelectrica vine la cota bursei ca o companie cu o valoare de piață de peste 10 miliarde euro. Prețul sare cu 6% deasupra celui al ofertei publice. Tranzacții de 760 milioane lei

Statul austriac rămâne cel mai mare acționar al grupului OMV, cu o participație de 31,5%, deținută prin intermediul holdingului ÖBAG. OMV controlează o participație de 50,1% din acțiunile OMV Petrom.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
mubadala investment company
adnoc
tranzactie actiuni omv
national oil company abu dhabi