Nuclearelectrica a încheiat cu Engie România un contract în valoare de 250,581 milioane lei, pentru vânzarea de energie electrică angro, conform unui raport remis, miercuri, Bursei de Valori București.
Perioada de livrare a energiei va fi 1 iulie - 31 decembrie 2021, scrie Agerpres.

Societatea Națională Nuclearelectrica este producător de energie electrică, termică și de combustibil nuclear. Compania are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unitățile 1 și 2 de la CNE Cernavodă, precum și serviciile auxiliare, și Sucursala FCN Pitești, fabrica de combustibil nuclear.
Nuclearelectrica este deținută de statul român în proporție de 82,5%, restul acțiunilor fiind tranzacționate la Bursa de Valori București.