Noi reduceri de prețuri la benzină, care a ajuns cu mult mai ieftină decât motorina

Noi reduceri de prețuri la benzină, care a ajuns cu mult mai ieftină decât motorina
scris 12 sep 2022

OMV Petrom, Mol și Lukoil au ieftinit în acest weekend benzina, păstrând același preț la motorină, ceea ce face ca, în prezent, șoferii de mașini diesel să achite pe combustibil cu peste 1,2 lei pe litru mai mult decât cei care dețin mașini pe benzină. Motorina s-a scumpit marțea trecută pentru prima dată în această lună, cu 4 bani/l, în stațiile OMV Petrom, în timp ce benzina s-a ieftinit accelerat în ultima perioadă, relevă date analizate de Profit.ro.

Explicația evoluției divergente a celor două prețuri: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel este importatoare netă, ca și majoritatea celorlalte state din UE.

Urmărește-ne și pe Google News

În ultimele 2 săptămâni, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 24 de bani/l, în timp ce cel al benzinei a scăzut cu 26 bani/l în stațiile operate de liderul pieței.

De ce este important: Companiile autohtone și-au majorat de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în condițiile în care sancțiunile impuse de UE intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an. Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia: ”Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”.

De asemenea important: Companiile românești mai pot importa țiței rusesc doar până pe 5 decembrie 2022, iar motorină din Rusia, până pe 5 februarie 2023. Caspian Pipeline Consortium (CPC) a anunțat recent că 2 dintre 3 trei linii de încărcare ale terminalului său de la Novorosisk, prin care, potrivit Asociației Energia Inteligentă, în România a intrat în 2021 85% din țițeiul kazah (alternativ la cel rusesc) importat, au devenit indisponibile, în urma unei inspecții.

Premierul Nicolae Ciucă face apel la populație să reducă risipa de energie electrică CITEȘTE ȘI Premierul Nicolae Ciucă face apel la populație să reducă risipa de energie electrică

În plus, de la 1 octombrie ar urma să expire și reducerea de 50 de bani pe litru convenită de Guvern cu companii.

În urma ieftinirii cu 3 bani pe litrul de benzină efectuate în weekend, dar și aplicării reducerii de 50 de bani convenită de Guvern cu companii, benzina standard se poate cumpăra în stațiile Petrom din capitală cu un preț de 7,13-7,20 lei/l, cu un leu și 22 bani (sau 17%) sub cel al motorinei, de 8,35-8,38 lei/l. Comparativ, pe 27 aprilie, benzina costa în aceleași stații 7,59-7,64 lei/l, iar motorina 8,50-8,51 lei/l.

Pe 22 august, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei era de aproximativ 70 bani/l.

În stațiile OMV, prețul benzinei este astăzi de 7,25-7,28 lei/l, cu un leu și 18 bani sub cel al motorinei, de 8,43-8,46 lei/l.

În stațiile operate de Lukoil, după o reducere de 2 bani/l efectuată în weekend, prețul benzinei este mai mic decât cel al motorinei cu un leu și 20 bani, benzina costând luni 7,16-7,21 lei/l, în timp ce motorina poate fi cumpărată cu 8,36-8,39 lei/l.

VIDEO Comisia Europeană anunță noi măsuri pentru a gestiona criza din energie CITEȘTE ȘI VIDEO Comisia Europeană anunță noi măsuri pentru a gestiona criza din energie

Reducerea prețului benzinei cu 3 bani/l în cazul MOL a majorat diferența față de prețul combustibilului diesel la 1 leu și 18 bani în stațiile companiei controlate de guvernul maghiar, unde benzina poate fi achiziționată cu 7,24-7,30 lei, în timp ce motorina, cu 8,42-8,48 lei/l, respectiv 8,38-42.

 

În prima jumătate a acestui an, cantitățile de motorină “derulate” prin operatorul de stat Oil Terminal s-au majorat de 2,5 ori, de la 532 mii tone la 1,33 milioane tone (aproape jumătate din consumul anual de diesel pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale), iar cele de țiței au crescut cu peste o treime, de la 1,66 milioane tone la 2,25 milioane tone.

Potrivit Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) al Companiei de Drumuri, consumul anual de carburanți pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale este de 5,53 miliarde litri, din care 1,17 miliarde litri benzină (877 mii tone sau 21.12 % din totalul de combustibil consumat anual) și 4,36 miliarde litri (3,6 milioane tone sau 78,87% din totalul de combustibil consumat anual).

Două treimi din țițeiul rafinat în România este importat pe căi maritime, până în acest an, în principal prin cele două terminale din portul rusesc Novorosisk. Prin terminalul onshore este exportat petrol rusesc, care ajungea inclusiv la Petrotel, Petromidia și, până recent, la Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV Petrom, care procesează 70% țiței românesc și 30% țiței de import), iar prin celălalt, offshore, petrol kazah, transportat prin Rusia prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), care alimentează în prezent Petromidia și Petrobrazi. Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în 2021, 85% din țițeiul importat de România a avut ca sursă terminalul CPC, suspendat inițial pentru o lună de tribunalul rus, decizie anulată ulterior de o instanță superioară.

VIDEO Criza energetică: Un show-concurs TV de tip ″Roata Norocului″ a ajuns să ofere drept premiu participanților achitarea facturilor la curent și gaze CITEȘTE ȘI VIDEO Criza energetică: Un show-concurs TV de tip ″Roata Norocului″ a ajuns să ofere drept premiu participanților achitarea facturilor la curent și gaze

Recent însă, CPC a anunțat că 2 dintre 3 trei linii de încărcare ale terminalului său de la Novorosisk au devenit indisponibile, în urma unei inspecții. Potrivit presei ruse, cele 2 linii ar urmă să fie nefuncționale până în primăvara anului viitor. În plus, o presiune suplimentară ar putea veni și de pe partea de cerere, cea mai mare rafinărie din regiune, cea a OMV de lângă Viena, care în prezent funcționează la 20% din capacitate, urmând a redeveni funcțională la capacitate normală în luna septembrie. Aproape 40% din țițeiul procesat în rafinăria austriacă înainte de declanșarea conflictului din Ucraina era țiței kazah, iar 8% rusesc, pe care OMV a anunțat că-l va înlocui cu alte tipuri de petrol, probabil tot kazah.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
import
rusia
omv
petrom
lukoil
mol
rompetrol