MOL a anunțat pentru primul semestru vânzări de carburanți mai mari cu 16% în România, la 311.000 tone

MOL a anunțat pentru primul semestru vânzări de carburanți mai mari cu 16% în România, la 311.000 tone
scris 5 aug 2016

Grupul petrolier ungar MOL a înregistrat în primul semestru în România vânzări de retail - ce includ carburanți, GPL și lubrifianți - în creștere cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 311.000 tone, pe fondul creșterii consumului și puterii de cumpărare, se arată în raportul semestrial publicat vineri de grup.

Volumul vânzărilor de motorină a urcat cu 16% comparativ cu prima jumătate a anului 2015, la 223.000 tone, în timp ce vânzările de benzină au avansat cu 13%, la 78.000 tone, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Putem vedea deja beneficiilie achizițiilor pe care le-am făcut în Cehia, Slovacia și România. În ultima perioadă am finalizat tranzacțiile de preluare a unor rețele pe piețele din Slovenia și, respectiv, Ungaria”, a declarat directorul financiar al Grupului MOL, Jozsef Simola, citat în comunicat.

După ultimele tranzacții, grupul a depășit pragul de 2.000 de benzinării și are peste 1 milion de clienți zilnic în Europa Centrală și de Est.

În  al doilea trimestru al acestui an, vânzările de motorină au crescut cu 14% comparativ cu perioada similară din 2015, la 119.000 tone, iar cele de benzină cu 11%, la 42.000 tone.

The Wall Street Journal: Facebook face încă un pas înainte în războiul său împotriva ”clickbait”-ului CITEȘTE ȘI The Wall Street Journal: Facebook face încă un pas înainte în războiul său împotriva ”clickbait”-ului

MOL estimează că cererea de carburanți a avansat cu 5% în primul semestru, în medie, în cele 10 țări din Europa Centrală și de Est unde are operațiuni de retail pe piața carburanților.

Pe ansamblul grupului MOL, vânzările retail au urcat cu 12% în volum în primele șase luni, la 1,94 milioane tone.

MOL are o rețea de peste 200 de benzinării în România. Anul trecut, vânzările MOL de carburanți, GPL și lubrifianți de pe piața românească au crescut cu 17% comparativ cu anul precedent, până la 586.000 de tone, în special ca urmare a extinderii rețelei de benzinării.

viewscnt
Afla mai multe despre
mol
carburanti