O propunere legislativă care se discută în această perioadă în Parlament ar putea să le dea prosumatorilor libertatea de a dona surplusul de energie către alți consumatori. Furnizorii spun că acest lucru ar putea fi posibil doar dacă stabilim de la început cui donăm energia și nu de pe o zi pe alta, ci pe o perioadă mai lungă, de genul un an: "Nu merge să facem troc între vecini: tu îmi dai un kilogram de roșii, eu îți dau 5 kilowați când am în plus".
Mișcarea a fost anunțată din vară de Profit.ro ca fiind pregătită
"La solicitarea prosumatorilor clienți casnici persoane fizice, în situația în care cantitatea de energie produsă și livrată în rețea este mai mare decât cantitatea de energie consumată de prosumatori, și voința exprimată de prosumatori este să transmită cu titlu gratuit cantități de energie către clienții furnizorului, furnizorii de energie electrică sunt obligați să realizeze transferul cantităților de energie conform cerințelor prosumatorilor și în acord cu legislația aplicabilă", spune propunerea legislativă.
CITEȘTE ȘI Apple va integra un motor de căutare propriu pe dispozitivele companieiÎn nota de fundamentare se arată că această prevedere a fost cerută de prosumatori, scrie Hotnews.ro.
"Introduce dreptul prosumatorului de a, în esență, dona energia electrică produsă și livrată în rețea către alți clienți ai furnizorului. Cazurile avute în vedere de legiuitor în acest sens sunt acte de donație către spitale, școli, furnizori de servicii sociale etc, aflate în portofoliul aceluiași furnizor.
Propunerea a ivzorât din interesul exprimat de prosumatori pentru a avea această opțiune. Totodată, prin modul în care este redactată, prevederea acordă prosumatorului persoană fizică inclusiv dreptul de a dona energie electrică produsă și livrată în rețea către alți clienți casnici, precum membri ai familiei, familii vulnerabile ș.a.", spune nota de fundamentare.
Același document mai precizează că prosumatorii își pot compensa factura la gaz, dacă furnizorul de electricitate este același cu cel de la care cumpără gaze.
Propunerea a fost inițiată de 13 parlamentari de la PSD, PNL, USR și UDMR.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT LIVE Adrian Popa, Levels Digital: Am văzut potențialul de creștere. Targetul nostru sunt acești clienți mari către foarte mariPână acum a primit avizul Consiliului Concurenței și al Consiliului Economic și Social, reprezentanții acestuia din urmă precizând că sunt necesare discuții cu toți actorii din piață pentru a se stabili dacă prevederile se pot aplica.
În schimb, Consiliul Legislativ a dat aviz negativ, considerând, printre altele, că nota de fundamentare nu a fost scrisă într-un limbaj specific actelor normative.
Furnizorii: Nu putem dona electricitatea de pe o zi pe alta
Furnizorii au nevoie însă de clarificări suplimentare pentru a putea pune în practică astfel de idei.
"Electricitatea nu este o marfă pe care să o poți dona de pe o zi pe alta. Dacă vrem să facem asta, trebuie să spunem clar, de la început, cui donăm energia și pentru o perioadă mai lungă, de 12 luni, spre exemplu. Nu merge să facem troc între vecini: tu îmi dai un kilogram de roșii, eu îți dau 5 kilowați când am în plus", a spus, pentru HotNews.ro, un reprezentant al sectorului.
La fel, dacă oferi cuiva posibilitatea de a-și compensa factura la gaz cu producția de electricitate, de fapt îl constrângi pe om să aibă același furnizor și la gaze, și la electricitate.
Acest lucru contravine libertății de a te muta oricând de la un furnizor la altul, a completat el.