″M-am opus și în adrese oficiale creșterii accizelor la 1 ianuarie cu 10%, la gaze, energie electrică și combustibil. În cazul carburanților, este foarte simplu, din acciză poți să reduci 30-40 de bani oricând. Așa cum ai crescut, poți să și reduci.
Da, odată ce cifrele bugetului vor arăta mai bine, suntem obligați să facem acest lucru, pentru că în timpul în care vorbim de accize crescute la energie, gaze, combustibili, mâna statului ajunge în buzunarul fiecărui român″, a declarat Bogdan Ivan, la Antena 3.
Întrebat dacă reducerea accizelor este proiectul său, Ivan a precizat că va milita pentru reducerea prețului carburanților.
″Reducerea cu 10%. Revenire la starea inițială din 31 decembrie 2025. Dacă scădem din cât e acum, 7,90 lei motorina, 7,60 lei benzina, ne ducem la 7,37 lei benzina. În clipa în care vom avea o situație mai bună a deficitului bugetar, o să militez pentru acest lucru″, a arătat ministrul Energiei.
El a mai spus că persoanele singure și familiile cu venituri mici ar putea să beneficieze de sprijin de la stat și pentru plata facturilor la gaze naturale, nu doar pentru cele aferente consumului de energie electrică, precum în prezent.
″Vreau să fac același mecanism și la gaze, pentru consumatorii vulnerabili. Tot 50 de lei pe lună, dar o să-i ducem timp de 6 luni în sezonul rece, pentru că atunci vin facturi mari la gaze, între octombrie și martie. Și atunci o să fie 100 de lei lunar pentru ei, pe perioada iernii. Am pregătit deja mecanismul și o să-l trimit Guvernului foarte curând″, a declarat Ivan.


















