Ministrul Energiei anunță, după un an de mandat, când pot fi lansate primele foraje în Neptun Deep. Ce se întâmplă cu Coridorul Verde

Ministrul Energiei anunță, după un an de mandat, când pot fi lansate primele foraje în Neptun Deep. Ce se întâmplă cu Coridorul Verde

Inquam Photos / Ovidiu Micsik

scris 1 iul 2024

Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg așa cum trebuie, primele foraje pot fi efectuate până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferința de presă de bilanț, după un an de mandat.

VEZI AICI ȘI DOCUMENT&VIDEO Cea mai mare exploatare de gaze naturale din Marea Neagră românească a primit acord de mediu

Urmărește-ne și pe Google News

„Proiectul Neptun Deep este în grafic. Atât Romgaz, cât și OMV Petrom, au depus toate eforturile necesare pentru a obține aprobările, pentru a putea face contractele. Din datele pe care le avem, practic, aproape toate contractele sunt semnate în acest moment și ne dorim să avem primele foraje acolo până la finalul acestui an, dacă toate lucrurile merg așa cum trebuie”, a precizat Burduja, citat de G4Media.

Parc fotovoltaic pregătit în Valea Călugărească. Investiție de aproape 35 milioane lei, prima prin PNRR a unei companii a statului român CITEȘTE ȘI Parc fotovoltaic pregătit în Valea Călugărească. Investiție de aproape 35 milioane lei, prima prin PNRR a unei companii a statului român

Acesta a menționat și alte proiecte majore din programul nuclear al Ministerului Energiei, respectiv construirea Unităților 3 și 4 la Centrala Nucleară Cernavodă.

„Vezi vedea foarte curând vești bune legate de acestea de la Comisia Europeană. Apoi vorbim de depunerea unei oferte de către un consorțiu care s-a format pentru Unitățile 3 și 4 (…) Acest consorțiu a depus o ofertă, ea este în analiză și există o etapă de negociere a termenilor finali. Ne dorim să ducem procedura la sfârșit într-un termen cât mai scurt”, a subliniat ministrul Energiei.

În ceea ce privește retehnologizarea Unității 1, Burduja a anunțat că s-a semnat contractul de project management, urmând ca în 6-8 luni să fie semnat contractul mare, iar calendarul pentru modernizare/retehnologizare este în 2027-2029.

FOTO Ministerul Finanțelor lansează aplicația e-Transport pe platfomele Google Play si App Store CITEȘTE ȘI FOTO Ministerul Finanțelor lansează aplicația e-Transport pe platfomele Google Play si App Store

„S-a dat drumul și la lucrarea de la instalația de detritiere, o investiție implementată de partenerii din Coreea de Sud, a treia din lume, prima din Europa, o investiție în sectorul nuclear, dar și cu o nuanță de verde și pe care, de asemenea, dorim să o ținem în grafic”, a spus el.

Astfel, a fost semnat un memorandum de înțelegere cu Coreea de Sud pentru instalația de detritiere, dar este posibil și „un rol și la Unitățile 3 și 4 și bineînțeles la proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni”.

„Aici s-a încheiat faza întâi de prefezabilitate, urmează faza a doua de fezabilitate, detaliu și structura financiară a proiectului de la Doicești. Suntem într-o corespondență cu Societatea Națională Nuclearelectrica și, dacă totul merge bine la AGA din 18 iulie, veți vedea decizii privitoare la acest proiect”, a susținut șeful de la Energie.

VIDEO Un Boeing al Air Europa aterizează de urgență, pasageri răniți CITEȘTE ȘI VIDEO Un Boeing al Air Europa aterizează de urgență, pasageri răniți

În ceea ce privește Coridorul Verde, respectiv cablul în curent continuu din Azerbaidjan-Georgia pe sub Marea Neagră în România-Ungaria, Sebastian Burduja a subliniat că acest proiect se află la etapa studiului de fezabilitate.

„Este foarte important că în negocierile dintre cele patru părți România a obținut găzduirea acestei societăți de proiect – deci sediul societății de proiect va fi în România – și asta confirmă rolul de lider pe care România și l-a asumat. Sigur, împreună cu celelalte trei state participante. Vă reamintesc că acest coridor de energie verde este important și din perspectiva securității energetice, ne conectăm cu Azerbaidjan – Georgia, dar și din perspectiva evacuării puterii din regiunea Dobrogei. Dacă vorbim de Unitățile 3 și 4, cu siguranță e nevoie de investiții în infrastructura de transport a energiei electrice și acest interconector Est-Vest, așa cum am spus, porțiunea de pe teritoriul României este de asemenea în etapa studiului de fezabilitate”, a adăugat el.

Renault promite să scadă cu aproape 20% prețurile la bateriile pentru automobilele electrice, grație tehnologiei LFP CITEȘTE ȘI Renault promite să scadă cu aproape 20% prețurile la bateriile pentru automobilele electrice, grație tehnologiei LFP

Nu în ultimul rând, Burduja a făcut referire și la discuțiile cu partea canadiană pe care Nuclearelectrica le are pentru producerea izotopilor medicali la Centrala de la Cernavodă, în contextul procesului de retehnologizare.

viewscnt
Afla mai multe despre
burduja
neptun deep