Ministerul Energiei a cerut completarea ordinii de zi a AGA OMV Petrom din 26 aprilie, propunând revocarea fostului secretar de stat din minister Bogdan Badea din funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei și alegerea unui nou membru pe durata rămasă din mandatul acestuia, respectiv până în aprilie 2017.
Bogdan Badea a fost numit membru al Consiliului în aprilie anul trecut, ca reprezentant al statului român, care deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, prin Ministerul Energiei. Anterior, Bogdan Badea ocupase timp de o lună funcția de membru în CA-ul Rompetrol Rafinare, poziție pe care a părăsit-o pentru cea similară de la compania controlată de grupul austriac OMV.
Membrii Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom au o remunerație de 20.000 euro pe an, la care se adaugă o indemnizație de 4.000 euro pe ședință. Pentru ca propunerea Ministerului Energiei, de revocare a lui Badea și de numire a unui nou reprezentant al statului în boardul producătorului de țiței și gaze, să fie adoptată, este nevoie de sprijinul acționarului majoritar, OMV, care controlează 51,01% din capitalul companiei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Badea a fost secretar de stat în Ministerul Energiei în mandatul ministrului Andrei Gerea, respectiv din decembrie 2014 până în noiembrie 2015, când a demisionat, în urma instalării noului Guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în care portofoliul Energiei este deținut de Victor Grigorescu. De anul acesta, Bogdan Badea s-a angajat la Hidroelectrica, pe postul de director al Departamentului Management de Proiect.
După demisie, Bogdan Badea a fost înlocuit în funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei cu Cristian Bușoi.
Între 2007 și 2009, Bogdan Badea a fost director de strategie la Electrica SA, perioada în care a făcut parte și din consiliile de administrație ale Enel Energie și Enel Energie Muntenia.
CITEȘTE ȘI Bancherii se bucură că legea falimentului personal ar putea intra mai devreme în vigoareActualul ministru al Energiei, Vlad Grigorescu, și secretarul stat din minister Cristian Bușu erau ambii administratori ai Electrica SA în momentul declanșării, în ultima parte a verii anului trecut, a unui conflict între CA-ul companiei și principalul acționar, Ministerul Energiei, deținător a peste 48% din acțiuni, minister condus atunci de Andrei Gerea și printre ai cărui secretari de stat se număra Bogdan Badea.
Astfel, pe 9 septembrie 2015, într-o AGA a companiei, Ministerul Energiei a impus respingerea planului de administrare a societății propus de Consiliul de Administrație. În replică, CA-ul a făcut publică o scrisoare adresată în luna august ministrului Energiei, Andrei Gerea, în care membrii CA îi atrăgeau atenția că reprezentanții ministerului vor să controleze Consiliul și se implică în numirea șefilor filialelor Electrica SA, ceea ce contravine actului constitutiv al companiei.
A doua zi, în cadrul unei conferințe desfășurate chiar la sediul central al Electrica SA, secretarul de stat din minister Bogdan Badea a acuzat public lipsa de investiții a companiilor din domeniul distribuției de energie, care afectează siguranța în aprovizionare și calitatea serviciilor oferite consumatorilor, declarând că nu se va lăsa cumpărat de "diverse grupuri de interese care căpușează sistemul energetic" și că statul, prin Ministerul Energiei, "nu se va lăsa intimidat să închidă ochii la partea de performanță".