Intrarea agresivă pe piața casnicilor obligă Hidroelectrica să-și cumpere soft de management al relațiilor cu clienții

Intrarea agresivă pe piața casnicilor obligă Hidroelectrica să-și cumpere soft de management al relațiilor cu clienții
scris 28 ian 2021

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, care de anul trecut a intrat mai agresiv pe segmentul de piață al consumatorilor casnici în perspectiva dereglementării prețurilor pentru aceștia, inclusiv după "semnale" în acest sens ale șefului Ministerului Economiei și Energiei, acționarul său majoritar, vrea acum să-și cumpere o aplicație software centralizată de management al relațiilor cu clienții finali cărora le furnizează electricitate, atât persoane juridice, cât și fizice.

Astfel, Hidroelectrica vrea să implementeze un sistem informatic integrat CRM (Customer Relationship Management) care să sprijine procesul de vânzare de energie electrică prin instrumente specializate de gestiune a clienților potențiali și actuali și a fluxurilor de ofertare și contractare a acestora, precum și prin instrumente de raportare managerială.

Urmărește-ne și pe Google News

Scopul achiziției este "creșterea eficienței și a nivelului de operativitate, prin implementarea unei aplicații care să asigure condiții de mobilitate pentru utilizatori și factorii decizionali, eficientizarea activității de vânzare energie electrică prin valorificarea datelor despre prospecți și clienți, îmbunătățirea gradului de instruire a personalului beneficiarului, în vederea administrării și utilizării unei aplicații CRM de ultimă generație", se arată în documentația de atribuire a contractului scos la licitație de Hidroelectrica.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 3 ani, iar valoarea sa totală este estimată la 5,32 milioane lei plus TVA. Data limită de primire a ofertelor este 1 martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica oferta clienti casnici
hidroelectrica oferta concurentiala
hidroelectrica vanzari energie