Instanța va decide pe unde vor fi aduse la țărm gazele din Marea Neagră concesionate de ExxonMobil și OMV Petrom

Instanța va decide pe unde vor fi aduse la țărm gazele din Marea Neagră concesionate de ExxonMobil și OMV Petrom
scris 30 mai 2019

Tribunalul Constanța a respins cererea unui proprietar de terenuri din localitatea constănțeană Tuzla și pe cea similară a unui ONG, Asociația Dominocost, de anulare a documentațiilor de urbanism emise până în prezent de autoritățile locale pentru proiectul de construire pe țărm a stației de măsurare-reglare a gazelor naturale ce ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom și de mutare a amplasamentului stației la o distanță de cel puțin 10 kilometri de cel avut în vedere în momentul de față.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul stației, care urmează să fie implementat de americanii de la ExxonMobil, operatori ai concesiunii Neptun Deep, a primit certificat de urbanism de la Consiliul Județean Constanța în ianuarie anul trecut și aviz prealabil de oportunitate în vederea emiterii PUZ de la Consiliul Local Tuzla în iunie 2018. Cele două instituții figurează ca pârâte în proces, iar ExxonMobil și OMV Petrom au făcut cereri de intervenție în nume propriu.

Piața smartphone-urilor s-a contractat, Huawei nu cedează CITEȘTE ȘI Piața smartphone-urilor s-a contractat, Huawei nu cedează

"Reclamanții (...) se consideră vătămați prin emiterea certificatului de urbanism, considerând că este nelegal, pentru că nu există o distanță rezonabilă între zona de siguranță (a stației de măsurare a gazelor – n.r.) și zona turistică și de agrement a UAT Costinești", se arată în motivarea deciziei Tribunalului Constanța.

Instanța a considerat însă că "certificatul de urbanism, calificat ca un simplu act premergător, care nu dă naștere sau stinge raporturi juridice, nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, verificarea legalității acestuia putându-se face doar în cadrul unei acțiuni formulate împotriva unei autorizații de construire, aceasta din urmă reprezentând actul administrativ propriu-zis, producător de efecte juridice". În consecință, a respins acțiunea reclamanților.

În acest fel, Tribunalul Constanța a acceptat argumentul ExxonMobil și OMV Petrom, potrivit căruia "certificatul de urbanism reprezintă doar un act de informare, care nu dă naștere unui drept al beneficiarului acestuia de a realiza construcții, conținând doar informațiile cu privire la regimul tehnic, economic și juridic al respectivului imobil, precum și cerințele urbanistice în vigoare care trebuie respectate".

VIDEO Furtună puternică în România: Mari bucăți de grindină, zeci de mașini distruse CITEȘTE ȘI VIDEO Furtună puternică în România: Mari bucăți de grindină, zeci de mașini distruse

Rămâne de văzut dacă reclamanții vor ataca cu recurs această decizie sau vor aștepta ca ExxonMobil să obțină autorizația de construire pentru proiectul stației de măsurare-reglare, pentru a o contesta într-un nou proces.

După cum a relatat Profit.ro, cei de la Dominocost au solicitat deja, în altă speță, la Tribunalul București, anularea autorizației de construire emisă de Ministerul Energiei pentru proiectul conductei Tuzla-Podișor al operatorului sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, conductă care ar urma să preia de la stația de măsurare-reglare menționată și să introducă în sistemul național gazele din perimetrul Neptun Deep.

"(... ) reclamanta Asociația Dominocost a solicitat anularea autorizației de construire nr. 5 emise de pârâtul Ministerul ENergiei la data de 17.05.2018 pentru proiectul "Conductă de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre – Podișor (...). Totodată, a solicitat mutarea kilometrului zero și a construcțiilor supraterane de la kilometrul zero, anume Stația de robinete SR1 din incinta punctului de preluare gaze, Stația de măsurare gaze din incinta punctului de preluare gaze și Stația de robinete SR2 în suprafață de 550 mp, la vest de Șoseaua Constanța – Mangalia. În motivare a arătat în esență că autorizația nr. 5/17.05.2018 a fost emisă cu încălcarea legislației naționale și europene de mediu, încălcarea dreptului de proprietate privată și încălcarea dreptului la participarea publicului la luarea deciziilor de impact semnificativ pe mediu", se arată în documentele de la dosar.

Cel mai mare fond de pensii din Norvegia se retrage din industria alcoolului și a jocurilor de noroc CITEȘTE ȘI Cel mai mare fond de pensii din Norvegia se retrage din industria alcoolului și a jocurilor de noroc

Tribunalul București și-a declinat competența de judecată în favoarea Curții de Apel București, iar aceasta a fixat primul termen în proces pe 27 septembrie anul acesta.

Dominocost a cerut, într-un al treilea proces, și anularea acordului de mediu pentru proiectul conductei Transgaz, însă acțiunea i-a fost respinsă de instanță.

În ianuarie anul acesta, ExxonMobil a obținut de la Ministerul Culturii aprobarea raportului de diagnostic arheologic pentru proiectul stației de măsurare a gazelor. În rest, însă, tot ce ține de viitoarea exploatare a gazelor din perimetrul Neptun Deep este, cel puțin deocamdată, blocat.

RAPORT România este în top 10 țări cu cel mai mare număr de servere folosite pentru atacuri informatice de tip DDoS CITEȘTE ȘI RAPORT România este în top 10 țări cu cel mai mare număr de servere folosite pentru atacuri informatice de tip DDoS

Astfel, după cum a relatat Profit.ro, Transgaz este obligat să întrerupă măcar temporar proiectul construirii conductei Tuzla-Podișor. Asta după ce, din cauza amânării pe termen nedefinit a deciziei finale de investiție a ExxonMobil și OMV Petrom în demararea producției de gaze, urmată de prelungirea cu 15 ani a acordului de concesiune a perimetrului Neptun Deep, procedura angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase de pe concesiune s-a finalizat cu un eșec și după derularea procesului de alocare secundară de capacitate de transport pe viitoarea conductă.

CEO-ul OMV Petrom, Cristina Verchere, a declarat la finalul lunii trecute că cerințele cheie pentru investiția în proiectul offshore de producție de gaze din Marea Neagră nu sunt încă îndeplinite. "Continuăm discuțiile cu Guvernul (român – n.r.) cu privire la planul de dezvoltare", au anunțat recent și cei de la ExxonMobil.

Anul trecut, autoritățile de la București au luat numeroase măsuri care au descurajat investițiile în explorarea și exploatarea de noi zăcăminte de gaze naturale, cum ar fi Legea offshore, care majorează semnificativ povara fiscală suportată de companiile concesionare din Marea Neagră și le obligă să-și vândă minimum 50% din producție pe bursele din România, măsuri care au făcut ca OMV Petrom și ExxonMobil să amâne luarea deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep și să ceară prelungirea cu 15 ani a acordului de concesiune semnat cu statul român. Ulterior, OUG nr. 114/2018, adoptată la finalul anului, a introdus plafonarea prețului la gaze pentru consumatorii casnici și producătorii de energie termică pentru populație și a majorat de 20 de ori, de la 0,1% la 2% din cifra de afaceri anuală, contribuția bănească datorată ANRE.

viewscnt
Afla mai multe despre
exxonmobil
omv petrom
gaze naturale marea neagra
legea offshore