Agenția Internațională a Energiei (IEA) și-a revizuit în scădere, pentru prima dată în acest an, estimările privind cererea globală de petrol în 2023, din cauza diminuării previziunilor economice, în special ca urmare a unei activități industriale mai reduse în Europa, relatează agenția EFE.
În raportul său lunar privind piața petrolului, publicat joi, IEA prevede un consum mediu de 102,1 milioane barili pe zi în acest an, ceea ce ar reprezenta un nou record, și ar fi cu 2,2 milioane barili peste nivelul înregistrat în 2022, dar cu 220.000 barili pe zi mai puțin față de estimările din iunie, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Peste 90% din creșterea cererii comparativ cu anul trecut va proveni din țările care nu fac parte din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), respectiv din țările în curs de dezvoltare, și în special din China, care ar acoperi 70% din această creștere.
Concret, gigantul asiatic va consuma cu 1,6 milioane barili pe zi mai mult ca în 2022, ceea ce evidențiază efectul deschiderii țării după doi ani de restricții impuse din cauza Covid-19.
În OECD, și în particular în Europa, dinamismul economic mai redus va conduce la o contracție a cererii, înregistrată timp de patru trimestre consecutiv, din T3 2022 până în T3 2023.
Pentru 2024, IEA și-a revizuit în creștere estimările comparativ cu luna precedentă (plus 290.000 barili pe zi) și se așteaptă la o majorare a cererii mondiale cu 1,1 milioane barili pe zi comparativ cu 2023.
Această revizuire este explicată prin faptul că experții agenției se așteaptă, în special, la un consum mai mare în China și la perspective economice globale pozitive pe termen lung.
În ceea ce privește oferta, agenția pune accentul pe faptul că reducerile efectuate de Arabia Saudită și unii dintre producătorii din OPEC+, începând din noiembrie 2022, au fost aproape total acoperite de alte țări.
În iunie, extracțiile la nivel mondial au crescut cu 480.000 barili pe zi, până la 101,8 milioane, în special ca urmare a recuperării unei părți a producției Canadei, care scăzuse din cauza incendiilor de pădure și a lucrărilor de mentenanță.
CITEȘTE ȘI AI-ul conversațional Bard de la Google este disponibil în România. Ce îl poți întrebaLuna trecută, oferta a fost cu numai 70.000 barili pe zi mai mică față de cea din octombrie 2022, luna dinainte de aplicarea reducerilor de către OPEC+, și asta datorită aportului suplimentar al Iranului , Kazahstanului și Nigeriei sau Statelor Unite.
Cu toate acestea, IEA avertizează în legătură cu o posibilă scădere a cantității de petrol oferite pe piață cu peste un milion de barili pe zi, luna aceasta, dacă Arabia Saudită va aplica din nou reducerea.
Dacă acest lucru se va întâmpla, producția saudită va fi de circa 9 milioane barili pe zi, nivelul cel mai redus din ultimii doi ani, sub cea a Rusiei, care va trece pe prima poziție în cartelul OPEC+.