Hidroelectrica a lansat a cincea licitație de retehnologizare a uneia dintre cele mai importante hidrocentrale din România

Hidroelectrica a lansat a cincea licitație de retehnologizare a uneia dintre cele mai importante hidrocentrale din România
scris 17 mar 2023

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a demarat, pentru a cincea oară consecutiv, procedurile de atribuire a contractului ″la cheie″ de retehnologizare a amenajării hidroenergetice (AHE) Vidraru, cu putere instalată de 220 MW, una dintre cele mai importante centrale de producție din România, după ce cele 4 proceduri de achiziție anterioare, organizate din 2016 încoace, au eșuat, de cele mai multe ori din cauza neconformității ofertelor primite cu cerințele caietului de sarcini.

Hidroelectrica a lansat un anunț de participare în acest sens, iar data limită de trimitere a ofertelor este 29 mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Măsuri pentru creșterea natalității și susținerea familiilor: TVA redus la 5% pentru produsele destinate copiilor și vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță CITEȘTE ȘI Măsuri pentru creșterea natalității și susținerea familiilor: TVA redus la 5% pentru produsele destinate copiilor și vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Proiectul <Retehnologizarea AHE Vidraru> implică, în principal, realizarea: a) lucrărilor de montaj pentru întreg ansamblul de echipamente mecanice și electrice aferente uvrajelor amenajării, precum și integrarea instalațiilor deja modernizate, inclusiv realizarea lucrărilor de construcții necesare ca urmare a înlocuirii/reabilitării echipamentelor; b) lucrărilor de construcții și instalații aferente construcțiilor hidrotehnice existente (baraj, derivație sub presiune, centrală, bloc tehnic) în vederea consolidării acestora în conformitate cu normativele de construcții în vigoare, lucrări de reparații ale structurii de rezistență, construire depozit pentru deșeuri și materiale refolosibile; c) unui sistem automat de comandă - control al funcționării echipamentelor și instalațiilor de la toate obiectele amenajării care să permită, pe lângă comenzile locale, conducerea întregului proces de producere a energiei electrice și a serviciilor de sistem de la distanță, fără personal permanent de exploatare în subteran centrală; d) lucrărilor de arhitectură în Centrală (refacere pardoseli și finisaje în spațiile tehnologice, recompartimentări spații) și Blocul tehnic (amenajare cameră de comandă); e) serviciilor de evaluare a stării tehnice a instalațiilor, proiectare și inginerie pentru fiecare dintre unitățile tehnice funcționale ce fac parte din obiectivul de investiții, cu scopul finalizării unui întreg care să confirme indicatorii tehnico-economici aprobați ai investiției; f) activităților de project management constând în coordonarea lucrărilor, serviciilor, activităților de achiziție/fabricare/procurare, livrare, testare, verificare, punere în funcțiune în vederea realizării unui Proiect de retehnologizare <la cheie>″, se menționează în anunț.

FOTO Avertisment: Clienții BCR sunt vizați de tentative de fraudă în mediul online CITEȘTE ȘI FOTO Avertisment: Clienții BCR sunt vizați de tentative de fraudă în mediul online

Valoarea totală a contractului de retehnologizare a AHE Vidraru este estimată la 145,637 milioane euro plus TVA, sub nivelul de peste 175 milioane euro plus TVA prognozat anterior de companie. La cea mai recentă licitație, demarată în 2020 și anulată la începutul lui 2022, contractul fusese estimat la o valoare totală de numai circa 87 milioane euro plus TVA.

Licitația anulată în 2022 fusese câștigată de consorțiul de consorțiul Romelectro- Litostroj Power, însă în cele din urmă contractul nu a mai fost semnat (ca urmare a refuzului consorțiului, potrivit Hidroelectrica), iar Romelectro a intrat în insolvență.

Doi foști angajați eMAG au fraudat compania peste 2 ani la Easybox. Cum procedau CITEȘTE ȘI Doi foști angajați eMAG au fraudat compania peste 2 ani la Easybox. Cum procedau

″Prin puterea instalată de 220 MW, centrala este deosebit de importantă pentru sistemul energetic national (SEN), deoarece participă și la reglajul putere-frecvență, asigurând totodată servicii de sistem″, se menționează într-un document al producătorului hidro.

Hidroelectrica amintește că retehnologizarea amenajării Vidraru a fost considerate prioritară încă din 2014, fiind unul dintre cele mai importante proiecte din portofoliul companiei, inclus și în planul de afaceri pentru perioada 2020-2024.

LEGE Amenzi pentru firmele și cetățenii care nu supraveghează permanent și nu avertizează cu privire la riscul de înec la lucrările de pe râuri sau lacuri CITEȘTE ȘI LEGE Amenzi pentru firmele și cetățenii care nu supraveghează permanent și nu avertizează cu privire la riscul de înec la lucrările de pe râuri sau lacuri

În acest moment, având în vedere creșterea exponențială a prețurilor la echipamente, materiale, manoperă din ultima perioadă, precum și caracterul instabil al pieței în domeniul proiectelor de investiții, coroborat cu anularea altor proceduri de achiziție derulate în perioada 2021-2022 din cauza estimărilor peste bugetul alocat primite din partea posibililor ofertanți interesați (ex.: cazul procedurii de achiziție <negociere competitivă pentru Retehnologizare CHE Retezat>), am constatat necesitatea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții . (…) proiectul de investiție are indicatori de performanță financiară peste limita de rentabilitate, chiar și la variații cu peste +/-10% ale parametrilor care îl influențează (costul investițional și prețul energiei electrice). (…) Neaprobarea realizării obiectivului de investiții (…) va conduce la imposibilitatea organizării unei noi proceduri de atribuire a contractului de retehnologizare și implicit la prelungirea funcționării echipamentelor și instalațiilor CHE Vidraru în condițiile actuale, precum și la creșterea costurilor de mentenanță″, precizează sursa citată.

Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potențialul hidroenergetic al Argeșului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna și Oiești, valorificând o cădere totală de apă de 324 metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util.

Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa și al nouălea în lume între construcțiile similare. Amenajarea asigură o producție anuală de energie electrică de circa 400 GWh, într-un an hidrologic mediu.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica hidrocentrala vidraru
retehnologizare hidrocentrala vidraru
amenajarea hidroenergetica vidraru
investitii hidroelectrica
productie energie hidro