Hidroelectrica vrea să adauge în următorii ani 300 MW în eoliene off-shore și 300 MW în eolian on-shore, dar și capacități de producție a hidrogenului verde pe Dunăre

Hidroelectrica vrea să adauge în următorii ani 300 MW în eoliene off-shore și 300 MW în eolian on-shore, dar și capacități de producție a hidrogenului verde pe Dunăre
scris 28 mai 2021

Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din țară, vrea ca în următorii ani să adăuge 300 MW putere instalată în eolian off-shore și 300 MW în eolian on-shore, dar și capacități de producție a hidrogenului verde pe Dunăre.

”Hidroelectrica urmărește diversificarea obiectivelor de producție, fapt pe care și l-a asumat printr-o strategie ambițioasă propusă acționarilor și aprobată de către aceștia. Dorim să mergem exclusiv în direcția energiilor verzi în ceea ce privește dezvoltarea portofoliului de producție. Ne-am propus ca în următorii ani să adăugăm 300 MW putere instalată în eolian off-shore, însă nu este proiectul nostru singular. Ne dorim, de asemenea, 300 MW în eolian on-shore, dar și capacități de producție a hidrogenului verde pe Dunăre, asta ca să menționez doar câteva dintre proiectele noastre”, a afirmat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități

Ministrul energiei, Virgil Popescu, împreună cu secretarul de stat George Niculescu, și însoțiți de Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica și de alți reprezentanți ai autorităților și companiei au vizitat joi Parcul Eolian Crucea, din județul Constanța, obiectiv intrat recent în portofoliul companiei producătoare de energie electrică. Cu acestă ocazie, ministrului i-au fost prezentate camera de comandă, turbinele, precum și stația de transformare aferentă parcului, scrie News.ro.

”Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricității reprezintă una dintre prioritățile mandatului meu de ministru. Dincolo de realizarea de achiziții, foarte utile în diversificarea mixului de producție intra-companie, aș vrea să încurajez societățile românești să se orienteze cu hotărâre către inițierea de proiecte de dezvoltare a unor obiective noi. Ne aflăm în Dobrogea, poarta vântului pentru România, și centrul de interes pentru multe dintre proiectele verzi de la noi. Marea Neagră se află, de asemenea la mică distanță, și profit de prezența mea aici pentru a reitera interesul statului român pentru potențialul eolian off shore”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Includerea în portofoliul Hidroelectrica a parcului de 108 MW din localitatea Crucea reprezintă primul M&A de succes realizat de o companie românească de stat, obiectivul fiind preluat de Steag Gmbh.

Hidroelectrica este lider în producția de energie electrică și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național și este o companie vitală pentru un sector strategic. Hidroelectrica are un număr de 187 capacități în exploatare cu o putere instalată totalizând 6.372 MW. Societatea are, de asemenea, în portofoliu parcul eolian de la Crucea, cu o capacitate instalată de 108 MW.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
eolian