Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin ministerul de resort, vrea să construiască un parc fotovoltaic cu putere instalată de 8 MW în județul Hunedoara, pe un teren aflat în proprietatea Sucursalei Hațeg a companiei.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Hidroelectrica caută consultanți care să elaboreze un studiu de fezabilitate și un caiet de sarcini pentru scoaterea la licitație a unui contract de proiectare și execuție la cheie a obiectivului "Parc fotovoltaic Țara Hațegului", al cărui amplasament este situat în extravilanul localităților Bretea Română și Subcetate din Hunedoara.
Parcul este gândit să ocupe o suprafață de teren de 10 hectare și să producă anual peste 9 GWh de electricitate.
Lângă parc va fi construită și o stație de transformare de 20/110 kV.
Hidroelectrica are și alte proiecte fotovoltaice, după cum Profiit.ro a relatat aici, aici, aici sau aici.
Compania a terminat primul trimestru al anului cu un profit net consolidat de 1,29 miliarde lei, în creștere cu 70,1% față de perioada similară din 2021, și o cifră de afaceri de 2,35 miliarde lei, cu 65,7% mai mare. Prețul mediu de vânzare a energiei electrice realizat de Hidroelectrica a fost de 655,4 lei/MWh în T1 2022, în creștere cu 134,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, în condițiile în care energia electrică totală vândută de Hidroelectrica a atins 3,20 TWh în primul trimestru, în scădere cu 30% față de aceeași perioadă a anului precedent.