“Uitându-ma la zilele trecute, la acest fenomen Black Friday care a ajuns și la noi, m-am bucurat să constat că foarte mulți dintre marii furnizori de energie electrică au adus prețurile în zona în care Hidroelectrica le practică pentru clienții săi casnici.
Desigur, nu tot timpul este Black Friday.
Dar vom face și noi o surpriză plăcută la sfârșitul acestei luni clienților noștri, pentru că nu s-a terminat luna noiembrie, și nici Black Friday”, a declarat Bogdan Badea la o conferință Focus Energetic.
Hisroelectrica are acum un preț de 0,453 lei/kWh pentru energia activă, ceea ce face ca, pentru clienții din București, prețul să fie de 1, 07 lei/kWh.
Cel mai prost an din istoria Hidroelectrica
“Intrăm în iarnă cu reserve mai mari. Rezervele din lacurile de acumulare pentru acest an sunt la 73%, comparativ cu 63% anul trecut, iar asta s-a întâmplat în condițiile în care anul acesta vom reuși să atingem cel mai sumbru record din istoria Hidroelectrica, undeva la 11 TWh, cel mai secetos an”, a spus Badea, comparând producția din acest an cu cea din perioada în care compania a intrat în insolvemnță.
“Acum se pune problema de a realiza un profit de doar 3 miliarde de lei, care poate părea mic, dar raportat la această producție este o performanță financiară foarte bună”, a spus Badea.
Hidroelectrica a intrat pe segmentul de furnizare directă în anul 2020, devenind în scurt timp unul dintre cei mai importanți actori din domeniu.
„Depășirea pragului de un milion de clienți reprezintă o confirmare a încrederii pe care românii o au în Hidroelectrica și în valorile pe care le promovăm: corectitudine, stabilitate, transparență și energie curată. Vom continua cu perseverență investițiile în digitalizare, servicii moderne și surse regenerabile de producție, pentru a răspunde așteptărilor tot mai ridicate ale clienților noștri”, a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica.
"Vreau să subliniez că Hidroelectrica a dezvoltat cel mai modern portal de contractare online din România, proiectat să deservească atât clienții casnici, cât și pe cei din segmentul business, iar platforma se remarcă printr-o interfață intuitivă, prietenoasă și sigură, care simplifică procesul de încheiere a contractelor și reduce semnificativ timpul necesar formalităților administrative", adaugă acesta.
Conform datelor ANRE din luna iulie, cota de piață a Hidroelectrica pe segmentul de piața concurențială era de 17,60%, compania trecând încă de la acel moment pe primul loc în topul furnizorilor din România.
Dacă în iunie cota de piață a Hidroelectrica se situa la 15,16%, în doar o lună, compania a reușit să devină liderul pieței concurențiale din România, consolidându-și totodată reputația de furnizor cu cele mai competitive oferte de pe piață, inclusiv după liberalizarea pieței de energie.
De la momentul intrării pe piața de furnizare a energiei electrice, Hidroelectrica a derulat o serie de proiecte strategice de modernizare menite să îmbunătățească experiența consumatorilor și să consolideze încrederea acestora în companie. Printr-o abordare orientată către client și eficiență operațională, societatea a pus accent pe digitalizarea completă a proceselor interne – de la facturare și plată, până la gestionarea relației cu utilizatorii.
Un element central al acestor demersuri îl reprezintă implementarea platformei „IHidro”, un instrument modern și ușor de utilizat, care oferă clienților acces rapid la informații despre consum, facturi și plăți. În paralel, compania a implementat sisteme informatice performante de gestiune a datelor și interacțiunilor cu clienții (CRM), care permit un răspuns mai prompt și personalizat la solicitările acestora.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.














