Guvernul vrea să redeschidă un depozit de cărbune fără autorizație de mediu al CE Oltenia, pentru siguranța alimentării cu energie la iarnă

Guvernul vrea să redeschidă un depozit de cărbune fără autorizație de mediu al CE Oltenia, pentru siguranța alimentării cu energie la iarnă
scris 12 sep 2017

Guvernul vrea să aprobe redeschiderea parțială temporară a depozitului de cărbune Roșia al Complexului Energetic Oltenia, rămas fără autorizație de mediu de la finalul anului 2015, pentru realizarea "interesului strategic" al funcționării în siguranță la iarnă a sistemului energetic național, operatorul de transport și sistem Transelectrica estimând că aceasta va depinde în anumite momente, ca și în sezonul rece precedent, în proporție de peste 30% de producția grupurilor energetice pe cărbune ale CE Oltenia.

"Se aprobă activarea și utilizarea parțială a depozitului Roșia, din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari, începând cu data de 15 septembrie 2017 și până la data de 30 aprilie 2018. Utilizarea depozitului Roșia din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari se va supune interesului strategic de asigurarea a siguranței Sistemului Electroenergetic Național, cu adoptarea tuturor măsurilor posibile de protecție a mediului necesare pentru activarea și utilizarea parțială a depozitului în perioada menționată", prevede un proiect de HG pregătit de Ministerul Energiei, care controlează CE Oltenia cu peste 77% din acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News

În iulie, la solicitarea Complexului, Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a transmis că acceptă redeschiderea temporară parțială a depozitului, ca măsură excepțională, arătând însă că "pentru activarea temporară a capacităților de stocare în depozitul Roșia, până la finalizarea noului depozit, sunt necesare măsuri care să diminueze/rețină pulberile la locurile de generare a acestora (umectare, carcasarea punctelor de întoarcere a benzilor transportoare etc)".

Scădere cu 1,58% a înmatriculărilor de autovehicule noi în luna august. Dacia, cea mai înmatriculată mașină nouă CITEȘTE ȘI Scădere cu 1,58% a înmatriculărilor de autovehicule noi în luna august. Dacia, cea mai înmatriculată mașină nouă

Redeschiderea depozitului Roșia este necesară pentru realizarea stocurilor de cărbune și funcționarea termocentralelor Rovinari, Turceni, Ișalnița și Craiova II ale CE Oltenia în vederea trecerii cu bine a vârfului de consum din iarna 2017-2018, argumentează Executivul.

Iarna trecută, în anumite momente cu temperaturi extrem de scăzute, CE Oltenia a asigurat și peste 30% din producția de energie a României.

"În semestrul I al anului 2017, cota de piață a CE Oltenia a depășit 20%, preconizându-se de către CNTEE Transelectrica că aportul grupurilor energetice aparținând acestei societăți vor trebui să asigure, în perioada octombrie 2017 – martie 2018, ca și în iarna precedentă, același nivel de producție pentru asigurarea adecvanței și siguranței SEN. În aceste condiții, (...) este absolut necesar să existe stocuri de siguranță cu cărbune concasat în fiecare termocentrală", se indică în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Dragnea: Guvernul va vedea dacă e oportun ca Pilonul II să fie opțional, în urma unei analize a Casei de Pensii CITEȘTE ȘI Dragnea: Guvernul va vedea dacă e oportun ca Pilonul II să fie opțional, în urma unei analize a Casei de Pensii

Potrivit sursei citate, Sucursala Electrocentrale Rovinari a CE Oltenia se aprovizionează cu lignit prin alimentare directă, pe benzi transportoare, din 3 cariere importante, respeciv Roșia, Tismana și Pinoasa. Cariera Roșia poate asigura alimentarea cu lignit din depozitul propriu, pe calea ferată, și pentru celelalte termocentrale - Turceni, Ișalnița și Craiova II - cantitatea anuală produsă fiind de circa 3 milioane de tone.

"Cariera Roșia, aferentă Exploatării Miniere de Carieră Roșia-Rovinari, deține Autorizația de mediu nr. 44/14.07.2017 pentru desfășurarea activității de extragere a cărbunelui inferior. Activitatea este autorizată cu transportul direct al cărbunelui în termocentrala Rovinari fără posibilitate de stocare în stivele aferente fostului depozit Roșia. Funcționarea depozitului de cărbune Roșia a încetat începând cu 01.01.2016 deoarece cu aceeași dată trebuia pus în funcțiune un nou depozit. Nerealizarea noului depozit la termenul stabilit, respectiv 31.12.2015, s-a datorat dificultăților în achiziția suprafețelor de teren pe care urma să fie amplasat noul depozit, precum și identificării unui nou amplasament", se explică în document.

În prezent este în derulare amenajarea infrastructurii noului depozit de cărbune Roșia, însă termenul de finalizare estimat de autorități este de-abia trimestrul I al anului 2019.

Curtea de Conturi a UE: Există încă zone în România unde apa potabilă nu este conformă cu directivele europene CITEȘTE ȘI Curtea de Conturi a UE: Există încă zone în România unde apa potabilă nu este conformă cu directivele europene

"În aceste condiții nu există posibilitatea constituirii stocurilor de cărbune necesare funcționării în siguranță a termocentralei Rovinari și nici asigurarea transportului pe calea ferată pentru termocentralele Turceni, Ișalnița, Craiova II. Perioada premergătoare sezonului rece este folosită pentru realizarea stocurilor de siguranță necesare trecerii vârfului de iarnă. De asemenea, în perioadele foarte reci, cu temperaturi mai mici de -10oC, apar următoarele probleme: nu se mai pot exploata straturile de cărbune din carieră, nu se mai poate asigura funcționarea sigură a benzilor, căci cauciucul devine casant ducând la ruperea benzilor transportoare, nu se pot asigura fluxurile de transport pe calea ferată către sucursalele Turceni, Ișalnița, Craiova II, cărbunele îngheață în vagoane, iar descărcarea lui durează foarte mult, din cauza perioadei necesare pentru dezghețare, până la 6 ore pentru o navetă, reducând fluxul de aprovizionare până la jumătate și apar probleme la căile ferate uzinale interioare din termocentrale", se mai spune în nota de fundamentare.

Ministerul Energiei a elaborat deja proiectul programului de siguranță pentru alimentarea cu energie electrică și termică a României în iarna care vine și estimează o creștere cu 1,1% a consumului de energie electrică în intervalul noiembrie 2017 – martie 2018, față de perioada corespunzătoare anterioară, dar și o majorare cu peste 34% a costurilor estimate ale centralelor în cogenerare cu achiziția de combustibili.

"Pentru a realiza stocurile de lignit, cel puțin la nivelul valorilor prevăzute în prezentul program de iarnă, este necesar ca toate exploatările și depozitele de cărbune aferente, inclusiv depozitul U.M.C. Roșia din cadrul Complexului Energetic Oltenia Oltenia, să fie funcționale, și, de asemenea, transportul pe calea ferată între cariere și centrale să se desfășoare în mod corespunzător", se menționează în respectivul proiect.

Tudose, despre creșterea prețului la carburanți: Nu este influența accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare CITEȘTE ȘI Tudose, despre creșterea prețului la carburanți: Nu este influența accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare

Săptămâna trecută, un raport asupra stării termocentralelor din România realizat de organizația Greenpeace arăta că 15 dintre cele 28 de grupuri energetice care utilizează cărbune, adică mai mult de jumătate, funcționează fără să aibă autorizație integrată de mediu. ”Până acum, majoritatea termocentralelor din România au obținut derogări de la conformarea cu aceste standarde, fiindu-le permis să polueze și până la de zece ori mai mult decât normele legale”, afirma Greenpeace în raport, adăugând că, în următorii patru ani, termocentralele din România vor trebui să investească milioane de euro pentru modernizarea sistemelor de purificare a gazelor de ardere și a apelor reziduale.

Recent, ministrul Energiei, Toma Petcu, i-a propus omologului său bulgar, în cadrul unei vizite la Sofia, ca ambele state, alături de alți membri ai UE, să aibă un punct de vedere comun asupra legislației comunitare în domeniul reducerii emisiilor de carbon.

”Având în vedere pregătirile pentru preluarea, de către România și Bulgaria, a preșidenției Consiliului Comisiei Europene, în 2019, un punct de vedere comun al țărilor în care energia produsă în termocentralele pe cărbune acoperă cote importante în mixul energetic ar întări poziția acestora în relația cu Comisia Europeană. Cei doi miniștri au convenit că România și Bulgaria vor solicita împreună o perioadă de tranziție mai lungă, cumulată cu un plan național de investiții în această industrie”, a transmis Ministerul Energiei.

Uniunea Europeană a introdus vara aceasta noi limite de poluare pentru emisiile de substanțe toxice ale termocentralelor pe bază de cărbune, gaz, păcură și alți combustibili fosili, precum și ale platformelor petroliere marine, astfel că acestea au la dispoziție patru ani să investească în modernizarea sistemelor de purificare a gazelor de ardere și a apelor reziduale, pentru ca până în 2021 să se alinieze standardelor europene.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia
ce oltenia
depozitul de carbune rosia
stocuri carbune iarna
alimentare cu energie la iarna
pret energie
scumpire energie
energie pe baza de carbune
termocentrale