Guvernul golește anul viitor peste o treime din conturile în care companiile de stat își țin banii de investiții necontractate încă

Guvernul golește anul viitor peste o treime din conturile în care companiile de stat își țin banii de investiții necontractate încă
scris 19 dec 2018

Toate companiile la care statul este acționar unic sau majoritar, fie prin instituții centrale, fie prin primării, precum și regiile autonome, atât cele ale administrației centrale, cât și cele deținute de unitățile administrativ teritoriale, vor fi obligate anul viitor să cedeze la bugetul de stat un procent de 35% din rezervele financiare ce constituie surse proprii de finanțare, sub formă de dividende sau vărsăminte, potrivit proiectului de OUG cu măsuri fiscal-bugetare elaborat și prezentat recent de Guvern.

Contul "alte rezerve" al companiilor de stat include profitul reportat al anilor anteriori, nerepartizat și care constituie sursă proprie de finanțare a societăților respective.

Urmărește-ne și pe Google News

Legislația în prezent în vigoare, adoptată în 2017, prevede doar că aceste companii și regii autonome au posibilitatea de a distribui ca dividende sumele reprezentând alte rezerve, fiind nevoie ca statul, ca acționar unic sau majoritar, să convoace și să voteze în AGA cuantumul concret al dividendelor provenite din această sursă. În unele cazuri, managementul companiilor de stat a reușit să convingă instituțiile de stat ce exercită calitatea de acționari să își reducă pretențiile de dividende din această sursă, arătând că societățile au nevoie de acești bani pentru investiții, în unele cazuri de natură strategică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Fundația Trump, atacată în justiție, acceptă să se dizolve CITEȘTE ȘI Fundația Trump, atacată în justiție, acceptă să se dizolve

Anul viitor, însă, peste o treime din sursele proprii de finanțare ale companiilor de stat ținute în conturile de "alte rezerve" vor fi distribuite automat ca dividende, prin efectul legii.  

"Operatorii economici cu capital integral sau majoritar de stat (...) vor distribui și vira, în termen de 60 zile de la data aprobării situațiilor financiare aferente anului 2018, sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, în cazul regiilor autonome, 35% din sumele repartizate la "alte rezerve", (...) regăsite în conturile de disponibilități bănești existente în casă și conturi la bănci, precum și cele aferente investițiilor pe termen scurt la data de 31.12.2018 și care la aceeași dată nu sunt angajate, prin contracte de achiziție, pentru a fi utilizate ca surse proprii de finanțare", stipulează proiectul de OUG.

Interesant este că această obligație se va aplica în 2019 și companiilor și regiilor autonome controlate de primării și care, în mod normal, datorează dividende sau vărsăminte propriilor acționari, adică la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. Din exprimarea proiectului de act normativ rezultă însă că societățile primăriilor vor trebui și ele să cedeze la bugetul de stat central, nu la cele locale, 35% din rezervele constituite ca surse proprii de finanțare.

Volkswagen își revizuiește investițiile pentru a îndeplini noile ținte ale UE de reducere a emisiilor de CO2 CITEȘTE ȘI Volkswagen își revizuiește investițiile pentru a îndeplini noile ținte ale UE de reducere a emisiilor de CO2

Dat fiind că noua obligație se va aplica prin raportare la situațiile financiare ale anului 2018, neafectate încă de rafala de măsuri împovărătoare proaspăt anunțată de Guvern, este posibil ca fixarea prin lege a procentului datorat ca dividende de companiile de stat listate la Bursă din sursele proprii de finanțare să mai atenueze din pesimismul investitorilor de la BVB în raport cu companiile energetice, afectate și de înăsprirea fiscalității, și de dispoziții de plafonare a prețurilor la electricitate și gaze.

De exemplu, operatorul sistemului național de transport al gazelor, Transgaz, deținea, după primele 9 luni ale anului, suma de circa 1,26 miliarde lei în contul de "alte rezerve", nivel la care ar datora în 2019 dividende doar din această sursă în cuantum de 441 milioane lei, dacă proiectul de OUG elaborat de Guvern va fi adoptat și va intra în vigoare.

Potrivit unei analize Profit.ro efectuată pe baza datelor publice, Guvernul va încasa anul acesta o sumă record sub formă de dividende de la companiile pe care le controlează, posibil peste 7 miliarde lei, față de aproape 6 miliarde lei în 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
dividende companii de stat
companii de stat
dividende suplimentare
profit reportat
alte rezerve
surse proprii de finantare
deficit bugetar
investitii strategice
rezultat reportat