Proiectele Petrila 1 și Petrila 2, cu o capacitate de 20 MWh, integrează baterii Prime răcite cu lichid, instalate în hale special proiectate, pe baza unui concept tehnic brevetat de Monsson, se arată într-un comunicat al RenewAcad.
″Comparativ cu sistemele clasice containerizate, soluțiile în hale sunt mai eficiente energetic, ocupă mai puțin spațiu la sol, permit o mai bună gestionare termică și oferă flexibilitate superioară în exploatare și extindere ulterioară. Investiția este preconizată să fie finalizată și conectată la rețea în martie 2026″, scrie în comunicat.
Wind Power Energy este deținută, ca beneficiari reali, de Sebastian Enache, șeful de dezvoltare al grupului Monsson (40,5%), Cătălin Mrejeru (30%), Monsson Operation Ltd. (24,5%) și Giorgiana Andreea Alexe, directoarea operațională a firmei (5%), potrivit termene.ro.
″Pentru RenewAcad, Petrila este un exemplu concret de tranziție energetică justă, care combină investițiile în infrastructură modernă cu investițiile în oameni. În următorii trei ani, ne propunem investiții de peste 15 milioane de euro în zonă, atât în proiecte energetice, cât și în noi programe de formare profesională, altele față de cele derulate până acum. Petrila 1 și Petrila 2 reprezintă primul pas concret în această direcție″, a declarat Sebastian Enache, care este și director al RenewAcad.
Reprezentanții UniCredit Bank au subliniat importanța acestui parteneriat strategic, evidențiind faptul că banca susține proiecte cu impact real în dezvoltarea sustenabilă a comunităților, în accelerarea tranziției către economia verde.
În cadrul proiectului RenewAcad Petrila, Unicredit Bank a acordat o finanțare în valoare de 3,14 milioane euro, contribuind astfel la implementarea infrastructurii energetice moderne și la revitalizarea economică a zonei.
Creditul este garantat cu ipoteci pe echipamentele ce vor fi achiziționate, precum și pe conturile și creanțele Wind Power Energy, potrivit Registrului Național de Publicitate Mobiliară.
″Pe lângă aceste proiecte, RenewAcad va demara în aceeași locație, în primăvara anului 2026, o nouă investiție strategică în valoare de peste 10 milioane de euro. Această etapă de dezvoltare este estimată să creeze peste 40 de noi locuri de muncă începând cu anul 2027, contribuind semnificativ la revitalizarea economică a zonei Petrila.
Prin investiții în infrastructură energetică modernă, educație și creare de locuri de muncă, RenewAcad își reafirmă angajamentul față de o tranziție energetică funcțională, echitabilă și orientată spre viitor″, se mai afirmă în comunicat.


















