Green Genius, parte a Modus Group, controlat de antreprenorul lituanian Kestutis Martinkenas, începe investițiile în România

Green Genius, parte a Modus Group, controlat de antreprenorul lituanian Kestutis Martinkenas, începe investițiile în România
scris 13 dec 2022

Compania lituaniană de energie regenerabilă Green Genius investește 8 milioane de euro (8,45 milioane de dolari) într-un parc fotovoltaic de 10 MW în județul Dambovița, ca parte a planului de dezvoltare a unui portofoliu solar de 500 MW în țară până în 2025.

Lucrările la parcul solar, care va fi situat în comuna Ulmi, sunt așteptate să înceapă în al doilea trimestru al anului 2023.

Urmărește-ne și pe Google News

Green Genius a colaborat cu antreprenorii locali Daniel Vlasceanu și Ștefan Ene pentru proiect.

OMV Petrom, acuzată de ucidere din culpă, a fost condamnată CITEȘTE ȘI OMV Petrom, acuzată de ucidere din culpă, a fost condamnată

„România se află de câțiva ani pe harta noastră ca țară cu un potențial de dezvoltare substanțial al surselor de energie regenerabilă, atât de necesar pentru Europa de astăzi”, a declarat Filip Sypko, șeful de dezvoltare globală a afacerilor Green Genius.

În prezent, Green Genius dezvoltă proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate totală de 180 MW în România.

La începutul anului, Green Genius, dezvoltator de energie regenerabilă, a anunțat că intenționează să construiască în România, până în 2025, centrale solare fotovoltaice cu o putere instalată totală de peste 500 MW pentru a genera energie verde.

TABELE Statul obligă petroliștii să-și majoreze în 3 luni stocurile minime de țiței și carburanți cu peste 22%. Din februarie vor fi interzise și produsele petroliere din Rusia CITEȘTE ȘI TABELE Statul obligă petroliștii să-și majoreze în 3 luni stocurile minime de țiței și carburanți cu peste 22%. Din februarie vor fi interzise și produsele petroliere din Rusia

Grupul Modus este deținut de antreprenorul lituanian Kestutis Martinkenas. Conglomeratul este implicat în afaceri cu energie regenerabilă, dar și furnizor de servicii de închiriere de mașini, trotinete electrice și biciclete.

"Observăm o creștere rapidă a cererii de energie regenerabilă în întreaga Europă. Obiectivele ambițioase ale Uniunii Europene în urmărirea modelului de neutralitate climatică încurajează țările să se concentreze din ce în ce mai mult pe dezvoltarea energiei regenerabile. Acum, când sectoarele sale energetice se află în faza de creștere rapidă, România are un potențial promițător pentru dezvoltarea de instalații solare. Din punct de vedere geografic, România are numeroase avantaje în ceea ce privește investițiile în energie solară, iar noi suntem pregătiți să investim aici în următorii ani", spune Ruslan Sklepovič, director general al Green Genius.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Green Genius face parte dintr-un grup internațional de companii, Modus Group, care operează pe 12 piețe europene, precum Lituania, Polonia, Italia, Spania.

În prezent, portofoliul total de proiecte fotovoltaice Green Genius Solar PV în curs de dezvoltare, în construcție sau deja implementate depășește 1,5 GW.                                                

În ultimii cinci ani au fost investite circa 445 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
modus group
modus romania
green genius
kestutis martinkenas
kestutis martinkenas romania
energei solara
parc fotovoltaic
energie regenerabila