FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de "Elefantul Arab" vândut șeicilor din Kuweit

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de "Elefantul Arab" vândut șeicilor din Kuweit
scris 13 mar 2019

Producătorul de echipamente și utilaje de tonaj mediu și greu pentru industria energetică și extractivă Vulcan București, înființat în 1904, controlat de grupul Tender și aflat în insolvență din 2013, a intrat în faliment după ce nici contractul de 10 milioane dolari semnat în 2017 cu concernul de țiței și gaze al statului Kuweit, Kuwait Oil Company (KOC), nu a reușit să redreseze în mod sustenabil situația financiară a uzinei românești. 

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Transylvania Wine Expo CITEȘTE ȘI Transylvania Wine Expo
Urmărește-ne și pe Google News

Falimentul a fost indicat de Profit.ro din toamna anului trecut.

Tot în toamna anului trecut, Profit.ro a anunțat că și Petrolexportimport, odată cel mai mare jucător prin intermediul căruia erau derulate afacerile cu petrol, a intrat în faliment.

Dan Puică a fost instalat CEO al Bestjobs CITEȘTE ȘI Dan Puică a fost instalat CEO al Bestjobs

Anul trecut, cifra de afaceri a Vulcan SA a scăzut substanțial, atingând o scădere de peste 81% în primele 8 luni, față de perioada similară a anului anterior, la circa 12,1 milioane lei, iar pierderile totale au depășit 9 milioane lei și ar fi putut fi mult mai mari dacă nu ar fi fost înregistrate și venituri de circa 8 milioane lei din vânzări de active și refacturare de utilități, conform unui document oficial analizat de Profit.ro. Astfel, în iunie anul trecut, Vulcan a reușit să vândă un teren de circa 3.900 metri pătrați situat pe strada Sebastian din București cu 1,55 milioane euro plus TVA.

În 2017, Vulcan și-a dublat cifra de afaceri, la 48,5 milioane lei, ca urmare a semnării de noi contracte, dar și-a majorat și pierderile cu 12%, la 13,6 milioane lei, în condițiile în care veniturile efectiv încasate s-au diminuat cu 24%, la mai puțin de 34 milioane lei.

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
ANALIZĂ Ce impact poate avea limitarea gradului de îndatorare la persoane fizice. „Probabil că unele IFN o să se retragă din piață.” Sumele exacte care vor mai putea fi împrumutate de români CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Ce impact poate avea limitarea gradului de îndatorare la persoane fizice. „Probabil că unele IFN o să se retragă din piață.” Sumele exacte care vor mai putea fi împrumutate de români

"Contractele încheiate de societate (în primele 8 luni din 2018 – n.r.) nu au mai fost la nivelul celor din anii anteriori, iar trendul comenzilor primite de societate este descrescător. În prezent se derulează contracte ale căror termene de livrare sunt în perioada octombrie-decembrie 2018, respectiv un contract cu termen de finalizare iunie 2019. Veniturile aferente acestor contracte, cu finalizare în cursul anului 2018, nu vor putea redresa cifra de afaceri și nici rezultatul financiar al anului în curs. Nu sunt previzionate alte contracte. Pentru obținerea unei cifre de afaceri în valoare de 12.140.291 lei au fost generate costuri în cuantum de 29.459.952 lei. (...) Valoarea cheltuielilor cu salariile și contribuțiile aferente acestora este mai mare decât cifra de afaceri realizată de societate", se menționa în documentul citat.

În 2017, Vulcan a semnat un contract estimat la 10 milioane dolari pentru livrarea a 270 de unități de pompare către Kuwait Oil Company, cel mai mare contract de acest tip din istoria de peste 114 ani a companiei  românești. Tot anul trecut, compania a mai încheiat 2 acorduri cadru cu OMV Petrom pentru unități de pompare și piese de schimb la acestea, precum și un contract cu Romelectro pentru furnizarea de părți de presiune necesare la modernizarea unui cazan al termocentralei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

"Noul utilaj petrolier, vândut (în Kuweit – n.r.) sub denumirea comercială „Elefantul  Arab”, reprezintă cea mai performantă unitate de pompare pentru extracția țițeiului fabricată vreodată în România și poate asigura o producție de peste 1.000 de barili de țiței pe zi, cu un consum de energie de numai 60 kWh/h", se afirma în document. Compania spera să prelungească până în 2020 colaborarea cu kuweitienii și să semneze contracte și cu alte companii petroliere din zona Golfului și din Irak, dar și din Germania, Belgia și Italia, pe partea de utilaje energetice.

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
Nu, mulțumesc! Răspunsul șefului eMAG la o posibilă propunere Amazon de cumpărare CITEȘTE ȘI Nu, mulțumesc! Răspunsul șefului eMAG la o posibilă propunere Amazon de cumpărare

În toamna anului trecut, compania avea datorii totale de 230,8 milioane lei, din care 46,6 milioane lei reprezentau restanțe la bugetele statului, cei mai mari creditori fiind BCR și ANAF. Datoriile către salariați se ridicau la peste 5,2 milioane lei.

"Având în vedere rezultatele negative obținute de Vulcan SA, veniturile insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente și plata datoriilor acumulate, lipsa unor contracte care să asigure valorificarea în măsură cât mai mare a capacităților de producție și a forței de muncă de care dispune societatea, propunem intrarea în faliment a debitorului", se afirma în document.

La finalul lunii august 2018, Vulcan SA mai avea 464 angajați, față de 531 la începutul anului. De remarcat că, în 2017 și 2018, adunarea creditorilor Vulcan SA a respins 3 variante de plan de reorganizare a companiei.

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
Firea va propune o lege a achizițiilor publice CITEȘTE ȘI Firea va propune o lege a achizițiilor publice

De-a lungul istoriei sale, pe piața internă, Vulcan SA a executat și livrat peste 90% din cazanele existente în prezent în termocentralele din România, cele mai reprezentative fiind cele de la Turceni (7 cazane de 1035 t/h), Rovinari (4 cazane de 1035 t/h), Bucuresști Progresul (3 cazane de 420 t/h), Brazi (4 cazane de 420 t/h), Craiova II (2 cazane de 525 t/h) și Brașov (4 cazane de 420 t/h). La export, Vulcan SA a livrat cazane și părți de cazane în țări precum Germania, Olanda, Danemarca, Finlanda, Italia, Ungaria, Cehoslovacia, SUA, Canada, Oman sau China. 

Vulcan mai producea unități de pompare pentru extracția petrolului, principalul client intern fiind OMV Petrom, componente pentru centrale nucleare, structuri metalice medii și grele, circuite de înaltă presiune și temperatură, arzătoare, ventilatoare, mori de cărbune și preîncălzitoare de aer rotative pentru centrale termoelectrice.

Compania a intrat în insolvență în 2013, printre cauze numărându-se, potrivit administratorului judiciar, încărcarea cu lucrări sub pragul de rentabilitate, politica managerială și salarială defectuoasă, care a scăpat de sub control costurile de producție, dependența de finanțarea din partea grupului mamă Tender, care s-a dovedit insuficientă, marketingul ineficient, contractarea de lucrări la prețuri sub costuri și prin intermediari, structura de personal TESA supradimensionată, incapacitatea de a negocia contracte avantajose și lipsa unui sistem informatic adecvat care să permită managementului o vizualizare în timp real a informațiilor legate de derularea comenzilor și a costurilor înregistrate pe fiecare etapă de execuție a acestora.

Vulcan SA, listată la Bursa de Valori București, dar suspendată de la tranzacționare de la intrarea în insolvență, este controlată de compania Grup Energetic Tender, cu 74,8% din acțiuni. 

FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
FOTO O legendă a industriei românești, cu istorie de 115 ani, intră în faliment, neputând fi salvată nici de
viewscnt
Afla mai multe despre
vulcan sa
uzinele vulcan
vulcan faliment
faliment
ovidiu tender
grupul tender
grup energetic tender
omv petrom
kuwait
complexul energetic oltenia
kuwait oil company
elefantul arab