Persoanele din grupurile vulnerabile, eligibile pentru a beneficia de vouchere în valoare de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței și instalarea de panouri solare, respectiv de 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii pentru stocarea energiei verzi, au mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti documentele pentru a beneficia de acest sprijin.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a prelungit până la data de 3 martie 2025, ora 17.00, termenul pentru depunerea dosarelor la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică și până la data de 3 aprilie 2025, ora 17.00, termenul de depunere a cererilor de finanțare, de către operatori, în platforma PNRR.

„Am decis să prelungim termenul de depunere a dosarelor pentru voucherele destinate reabilitării locuințelor și instalării panourilor solare, pentru că ne dorim ca acest sprijin să fie accesibil cât mai multor beneficiari. Cererea din piață a arătat că este nevoie de mai mult timp. Aici subliniez că persoanele vulnerabile încă pot să intre în contact cu firmele care depun dosarele la Ghișeele Unice de Eficiență Energetică. Extinderea acestui termen nu afectează ritmul implementării, ci dimpotrivă, oferă șansa ca fondurile să fie utilizate eficient și să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele. Planul nostru este ca până la finalul anului să vedem proiectul dus la bun sfârșit”, a subliniat ministrul Marcel Boloș.
Finanțările, asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 16 – REPowerEU, sunt destinate persoanelor vulnerabile care dețin o locuință unifamilială.
Ce pași trebuie urmați pentru a beneficia de aceste vouchere

Dacă sunteți consumator vulnerabil de energie și doriți să beneficiați de sprijin financiar, urmați acești pași pentru a depune dosarul corect:
Ce documente trebuie să pregătească persoanele vulnerabile
Pentru vouchere în valoare de 10.000 euro pentru panouri solare și baterii de stocare energie – Investiția 4 – Componenta A, aveți nevoie de:
– Documentul de identitate;
– Documente privind dreptul de proprietate (extras de carte funciară sau extras de rol fiscal emis cu cel mult 60 de zile înainte de depunere);
– Orice alte documente necesare clarificării unor inadvertențe.
Pentru vouchere de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței – Investiția 7 – Axa 1, sunt necesare:
– Documentul de identitate al beneficiarului final;
– Documente privind dreptul de proprietate;
– Expertiza tehnică a clădirii;
– Raportul de audit energetic;
– Certificatul de performanță energetică inițial;

– Orice alte documente pentru clarificări suplimentare.
Important: beneficiarii finali nu trebuie să pregătească documente care să ateste amplasarea clădirii într-o zonă protejată – acest tip de verificare va fi realizat de către autoritățile locale.
Identificarea ghișeului unic din județul de reședință
Consumatorii vulnerabili, eligibili pentru a beneficia de acest sprijin, sunt sprijiniți de Ghișeele Unice de Eficiență Energetică (GUEE), înființate la nivelul fiecărui județ, pentru a alege un operator economic selectat de MIPE pentru a realiza lucrările de renovare/ instalare a panourilor solare sau bateriilor.
Alegerea firmei și depunerea dosarului
Persoanele vulnerabile vor alege un operator economic din lista operatorilor aprobați de către MIPE, disponibilă AICI. După alegerea operatorului se va semna un contracta comercial și se vor transmite documentele menționate mai sus către acesta. Contractul comercial încheiat de semnat va fi unui din documentele din dosarul pentru obținerea voucherului.

Următoarele etape vor fi realizate de către operatorii economici selectați:
– operatorul va întocmi documentația și va depune dosarul la GUEE pentru verificare și emiterea avizului de conformitate;
– După aprobarea dosarului, va completa formularul cererii de finanțare și îl încarcă în platforma electronică PNRR;
– Documentele suplimentare vor fi solicitate de MIPE prin platforma PNRR, în situațiile în care aceste vor fi necesare.
Noile termene pentru depunerea dosarelor și a cererilor de finanțare aprobate de MIPE sunt următoarele:
3 martie 2025, ora 17:00 – termen limită pentru depunerea dosarelor de către operatori, pentru persoanele vulnerabile cu care au încheiat contracte, la GUEE;
31 martie 2025 – finalizarea verificării dosarelor de către GUEE;
3 aprilie 2025, ora 17:00 – termen limită pentru depunerea cererilor de finanțare de către operatori, în platforma PNRR.
Programul RePowerEU vine în ajutorul gospodăriilor vulnerabile pentru a îmbunătăți eficiența energetică și a reduce costurile cu energia prin reabilitarea locuințelor și instalarea de panouri solare.

Condițiile detaliate pentru accesarea acestui tip de sprijin sunt reglementate în ghidurile specifice de accesare a finanțărilor, publicate pe site-ul MIPE:
Vouchere de 20.200 euro pentru renovarea locuințelor și instalarea de panouri solare: Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferent Investiției 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor, Axa I – Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili
Vouchere de 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii: Ghidul specific condiții de accesare a fondurilor europene aferente Investiției I4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării