Comisia pentru Energie de la Senat a introdus un amendament la OUG nr. 114/2018 care include centralele de producție de energie termică ce livrează agent termic sistemelor locale de încălzire centralizată a populației (SACET) pe lista clienților care trebuie aprovizionați cu prioritate de către producătorii interni cu gaze românești la prețul plafonat de 68 lei/MWh, pentru asigurarea întregului lor necesar de consum din această sursă.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Toate modificările pregătite pentru OUG 114/2018 pot fi transmise abonaților Profit Insider, la cerere trimisă pe adresa de mail [email protected]
Forma inițială a OUG nr. 114/2018 prevedea că doar clienții casnici au acces prioritar la gazele din producția internă cu preț plafonat.
Alt amendament al Comisiei, corelat logic cu primul, exceptează producătorii de energie termică ce livrează pentru SACET de la amestecul de gaze din surse interne și de import impus de Ordonanță pentru ceilalți consumatori industriali de gaze.
Senatorii din Comisie au introdus aceste amendamente, propuse de vicepreședinele ANRE Zoltan Nagy Bege, invitat la ședință, și asumate politic prin semnătură de Antal Lorant de la UDMR, după ce au constatat că, în formularea inițială a Ordonanței, exista riscul ca românii branșați la sisteme centralizate de încălzire de tip RADET să ajungă să plătească indirect un preț mai mare la gaze decât cei cu centrale termice individuale de apartament, care achită direct către furnizorii de gaze costul materiei prime.
Prezent la ședința Comisiei, Niculae Havrileț, consilier al ministrului Energiei Anton Anton și fost șef al ANRE, a reiterat propunerea ministrului de modificare a OUG 114, prin exceptarea producătorilor de energie pe bază de cărbune, precum Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, de la plata contribuției bănești către Autoritate de 2% din cifra de afaceri anuală, majorată de 20 de ori de anul acesta, de la nivelul anterior de doar 0,1%.
Havrileț a argumentat că acești producători sunt extrem de împovărați de scumpirea masivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pe care sunt obligați să le cumpere potrivit legislației UE și că și producătorii de energie termică pentru populație au fost scutiți de plata acestei contribuții bănești majorate. Propunerea sa nu s-a regăsit însă printre amendamentele aprobate de Comisie, recomandându-se ministerului formularea unei propuneri de amendament pentru comisia de buget-finanțe.
CITEȘTE ȘI Prim-ministrul italian, în Parlamentul European: Singură, UE nu mai poate face față provocărilor mondialeÎn ședință a fost propus și un amendament mai radical, care însă nu a fost păstrat în cele din urmă. Astfel, s-a propus eliminarea plafonului de preț de 68 lei/MWh pentru vânzările de gaze de la producători către furnizorii clienților industriali sau direct către aceștia din urmă, dar și a amestecului de gaze din surse interne și de import impus de OUG 114 pentru consumatorii industriali de gaze. Propunerea, care i-a aparținut tot vicepreședintelui ANRE Zoltan Nagy Bege și a fost semnată de Antal Lorant de la UDMR, nu a fost însă acceptată.
"Cred că aici nu vreau să ne băgăm, rămânem pentru celelalte, pentru că nu vreau să... Pentru că o să facem și colo, și colo... Dacă doriți, la Comisia de Buget. Noi mergem cu celelalte", a spus președintele Comisiei, senatorul PSD Marin Gheorghe, în cadrul ședinței.
Eliminarea plafonului pentru noncasnici a fost propusă "pentru a nu face din piața de gaze naturale din producție internă o piață reglementată în integralitate și pentru a nu crea avantaje acestui tip de clienți în defavoarea producătorilor de gaze naturale", în condițiile în care autorul amendamentului consideră că forma actuală a OUG 114 "creează premisele transferării profiturilor producătorilor în buzunarul furnizorilor sau al clienților noncasnici, în condițiile în care acestora nu li se aplică aceeași cotă de impozitare ca producătorilor de gaze naturale și va avea impact negativ la bugetul de stat".
CITEȘTE ȘI Elon Musk: Un bilet până pe Marte ar putea costa mai puțin de 100.000 dolari, în funcție de volumul traficuluiÎn mod corelativ, propunerea de eliminare a coșului intern-import pentru noncasnici, de asemenea respinsă, a fost argumentată prin aceea că această structură este total incompatibilă cu echilibrarea zilnică a utilizatorilor rețelei de transport de gaze, "fiind imposibil să te și echilibrezi și să respecți și coșul, în condițiile în care prevederile Regulamentului UE nr. 312/2014 de stabilire a unui Cod de rețea privind echilibrarea rețelelor de transport de gaze sunt direct aplicabile, iar nerespectarea acestora poate conduce la declanșarea procedurii de infringement".
Importurile de gaze naturale utile ale României, a căror unică sursă este gigantul rus de stat Gazprom, au crescut semnificativ anul trecut, cu aproape 26,8%, la 1,197 milioane tone echivalent petrol, potrivit datelor INS, și au ajuns să aibă o pondere de peste 12% în totalul resurselor disponibile. Asta după ce, în anul anterior, 2017, importurile de gaze scăzuseră cu peste 20% față de 2016.
Achizițiile de gaze din import s-au accentuat în ultimele luni ale anului trecut. Astfel, în noiembrie 2018, importurile s-au majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh, iar prețul de import a crescut la rândul său cu 40%, arată ultimele date publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
De altfel, potrivit unui proiect de ordin ANRE, elaborat pentru punerea în aplicare a OUG nr. 114/2018, care a plafonat prețul gazelor la producători la 68 lei/MWh, în următorii circa 3 ani, pe piețele centralizate de profil din România, administrate de Bursa Română de Mărfuri, OPCOM și Humintrade, vor fi tranzacționate aproape exclusiv gaze naturale din import provenite de la Gazprom.